Florin Prunea, chemat de fani să o salveze pe Dinamo: „Să trecem la fapte!”

2 săptămâni in urmă 20

Dinamo tremură serios în lupta pentru evitarea retrogradarea, iar fanii cer ajutorul gloriilor care contestă felul în care este condus clubul. Printre numele mari ale „câinilor” este și Florin Prunea, invitat de suporteri să pună umărul la salvare.

Suporterii din Program DDB le cer fostelor glorii să treacă la fapte, însă Florin Prunea are parte de o mențiune specială, după ce fostul portar, colaborator al emisiunii ProSport Live, a tot contestat conducerea din „Ștefan cel Mare”.

Florin Prunea i-a desființat pe portarul Gudmun Kongshavn, dar și pe Joseph Akpala, fotbalist care s-a accidentat grav după doar câteva minute jucate în tricoul „câinilor”.

Florin Prunea, chemat la Dinamo de ultrași: „Să trecem la fapte, domnilor!”

„Să trecem la FAPTE, domnilor!

Florin Prunea, având în vedere situația tragică în care se află echipa noastră și în urma declarațiilor pe care le-ai avut în mass-media, te invităm în mod oficial să pui umărul la salvarea clubului la care ai scris istorie!

Acest apel se adresează tuturor gloriilor dinamoviste care își manifestă dezacordul față de acțiunile membrilor Programului DDB.

Vă așteptăm alături de noi”, a scris Peluza Cătălin Hîldan, pe Facebook.

„Portarul ăsta (n.r- Gudmun Kongshavn) e din alt film. Dinamo a avut cei mai buni portari din Liga 1, dar au fost lăsați să plece. S-au făcut prostii mari de tot. Celălalt și-a rupt tendonul pentru că are 15 kilograme în plus (n.r- Akpala). Dinamo are câțiva jucători peste media din play-out, dar jocul suferă și nu dă speranțe de mai bine. Se poate salva, dar trebuie strânse rândurile și cineva trebuie să dea un semnal”, a spus Florin Prunea la ProX, după eșecul la scor suferit de Dinamo la Mediaș, în fața celor de la Gaz Metan, scor 1-4.

The post Florin Prunea, chemat de fani să o salveze pe Dinamo: „Să trecem la fapte!” appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă