Florin Cîţu vrea să revoce ordinul privind noile criterii de carantinare - surse

1 lună in urmă 14

De Cornel Preda.
Publicat: 14.04.2021, 13:57.
Actualizat: 14.04.2021, 14:00

Florin Cîţu l-a revocat pe Vlad Voiculescu din funcţia de ministru al Sănătăţii, după scandalul privind ordinul cu noile criterii de carantinare, însă surse Observator spun că premierul îşi doreşte inclusiv revocarea respectivului ordin, care a fost publicat fără acordul luni.

Florin Cîţu, premierul României

Florin Cîţu l-a revocat din funcţie pe Vlad Voiculescu

Hepta / Mediafax Foto / Alexandru Dobre

Premierul Florin Cîţu a anunţat într-o postare pe Facebook că a decis demiterea din funcţia de secretar la ministerul Sănătăţii a doamnei Andreea Moldovan, decizia urmând să fie publicată în Monitorul Oficial în cursul zilei de astăzi, şi a cerut de asemenea revocarea ministrului Vlad Voiculescu, decretul fiind semnat de Klaus Iohannis. Deciziile au fost luate după ce Ministerul Sănătăţii a publicat marţi seara un ordin privind noi criterii de carantinare a localităţilor. Premierul Florin Cîţu nu şi-ar fi dat acordul pe acest ordin de ministru, care a fost semnat chiar de secretarul de stat Andreea Moldovan.

Andreea Moldovan a recunoscut că nu a discutat personal cu premierul, pentru că ordinul respectiv intra în atribuțiile ei. Acum, premierul Florin Cîţu doreşte inclusiv revocarea acestui ordin, despre care ar fi aflat din presă, spun surse Observator. Ordinul a fost publicat în Monitorul Oficial.

Ce spune ordinul privind noile criterii de carantinare

Un ordin al Ministerului Sănătății introduce noi criterii pentru carantinarea localităților. Principalul factor devine nivelul de testare pentru COVID. Alte norme vizează rata de incidență și de gradul de ocupare a paturilor din spitale și secțiile ATI.

Noul ordin, care a fost semnat de fostul secretarul de stat Andreea Moldovan şi publicat marţi seara în Monitorul Oficial, introduce un punctaj, pe baza unei grile, pentru evaluarea riscului epidemiologic dintr-o localitate, în vederea instituirii carantinei zonale.

Astfel, criteriile pentru instituirea carantinei zonale pentru municipii/zone metropolitane cu peste 100.000 de locuitori sunt:

  • Număr de teste efectuate în ultimele 7 zile
  • Rata de pozitivitate în ultimele 14 zile
  • Rata de incidență cumulată în 14 zile
  • Trendul incidenței cumulate pentru ultimele 14 zile
  • Număr de cazuri din focare/nr. total cazuri din UAT100
  • Grad de ocupare a paturilor ATI în județ
  • Grad de ocupare a paturilor destinate pacienților cu COVID-19 în județ.

În ce situaţii se va institui carantina zonală

Iar criteriile luate în calcul pentru instituirea carantinei zonale în restul zonelor sunt:

  • Rata de incidență cumulată în 14 zile
  • Trendul incidenței cumulate pentru ultimele 14 zile
  • Număr de cazuri din focare/nr. total cazuri din UAT* 100
  • Grad de ocupare a paturilor ATI în județ
  • Grad de ocupare a paturilor destinate pacienților cu COVID-19 în județ.

Vlad Voiculescu venise cu lămuriri, marţi noaptea, după nenumăratele critici aduse ordinului elaborat de ministerul Sănătăţii, care introduce noi criterii pentru carantinarea localităților.

Fostul ministru al Sănătăţii a ţinut să precizeze şi că în urma acestor prevederi, Bucureştiul nu va intra în carantină de Paşte.

Prefectul Capitalei, Alin Stoica, a declarat marți seara că a aflat de ordinul de ministru al Sănătății care introduce noi criterii pentru carantinarea localităților din Monitorul Oficial.

Potrivit unor surse, nici premierul Florin Cîțu nu și-ar dat acordul pe ordinul de ministru al Sănătății care introduce noi criterii pentru carantinarea localităților. „Nimeni nu știa ca urmează sa se publice acest ordin și că se publica în aceasta formă, respectiv nu a existat un acord în acest sens”, au precizat pentru Mediafax surse guvernamentale.

Ordinul, semnat de secretarul de stat Andreea Moldovan, a fost publicat marți în Monitorul Oficial.

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.

    Citeşte Articolul Întreg pe Sursă