Florin Cîţu: Nu trebuie să ne relaxăm. Dacă nu respectăm regulile, lucrurile se vor înrăutăţi

1 lună in urmă 1

Prim-ministrul Florin Cîţu a spus că nu pot fi impuse noi măsuri de relaxare în condiţiile în care se constată o creştere a numărului de infecţii cu COVID-19 şi că „lucurile se vor înrăutăţi” dacă românii  nu vor respecta în continuare regulile. În acelaşi timp, premierul a declarat că va face tot posibilul pentru a menţine economia deschisă.

„Nu trebuie sa ne relaxăm. Trebuie să purtăm mască în spaţiu public de fiecare dată. A început să crească iar numărul persoanelor testate pozitiv şi depinde doar de noi să menţinem situaţia sub control. Dacă nu respectăm regulile, veţi vedea că lucrurile se vor înrăutăţi”, a declarat premierul Cîţu.

Şeful guvernului a dat ca exemplu situaţia din noiembrie 2020 când respectarea regulilor a dus la scăderea numărului de bolnavi şi decese provocate de COVID-19.

„Purtăm mască, distanţare socială, dezinfectant. E foarte important dacă vrem să menţinem această situaţie sub control”, a spus Cîţu.

De asemenea, Cîţu a spus că va face tot posibilul pentru a menţine economia deschisă.

„Vrem să rămânem cu economia deschisă pentru că doar cu o economie deschisă putem sa plătim acest cost al pandemiei”, a declarat Florin Cîţu.

Conform celui mai recent bilanţ publicat de autorităţi, numărul cazurilor noi de infecţii cun COVID-19 rămâne ridicat, în timp ce numărul pacienţilor în stare gravă a crescut uşor.

Astfel, în ultimele 24 de ore au fost raportate 4.064 de cazuri noi de COVID-19, din 33.795 de teste efectuate. Alți 101 români au murit după ce s-au infectat cu coronavirus. La ATI sunt 1.070 de pacienți.

Bucureştiul rămâne în scenariul roșu, alături de alte patru judeţe din ţară: Timiş, Cluj, Ilfov şi Braşov.

Managerul Institutului „Marius Nasta” din București, Beatrice Mahler, a apreciat, la Digi 24, că în România a ajuns deja valul trei al pandemiei. Medicul a adus ca argument situația constatată în ultimele zile în spital, ca urmare a creșterii din nou a numărului de persoane internate.

Editor : M.L.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă