Premierul Florin Cîțu a anunțat, duminică, măsurile pe care le va impune, după protestul de vineri al angajaților de la metrou, pe care îl consideră ilegal.
Florin Cîțu a precizat pe Facebook că va cere recuperarea prejudiciului de la cei care se fac vinovaţi, constituirea Metrorex ca parte civilă în procesul de recuperare a sumelor, dar şi reducerea salariului cu o zi pentru toţi cei care au participat la protest.
„Nimeni nu este mai presus de lege! Și ca să mă asigur, acestea sunt măsurile pe care le impun ca urmare a acțiunii ilegale de la metrou, condusă de fostul deputat PSD Ion Rădoi:
recuperarea prejudiciului la nivelul societății comerciale și imputarea sumei stabilite ca prejudiciu celor care se fac vinovați;-constituirea Metrorex ca parte civilă în eventualele procese de recuperare a daunelor;-Metrorex va stabili clar cine a participat la acțiunea ilegală și va reduce salariul acestora cu o zi; instituțiile statului trebuie să-i ajute pe cetățenii și societățile comerciale să recupereze pierderile cauzate de acțiunea ilegală;-sesizări penale care au fost deja făcute”, a scris Florin Cîțu pe Facebook
În mandatul meu nu voi permite să fim șantajați de un grup de oameni organizați în stil mafiot.
Florin Cîțu:Premierul României a mai transmis că ,„așa cum e firesc”, orice negociere se va face cu respectarea strictă a legii, iar reforma companiilor de stat va continua.
Circulația metroului a fost reluată vineri seară, după discuții între sindicaliști și prefectul Capitalei, iar ministrul transporturilor a susținut că la protest au fost și oameni care nu erau angajați Metrorex.
FOTO: Hepta