Florin Cîţu ameninţă miniştrii: „Miniştrii trebuie să prezinte execuţia bugetară până la sfârşitul săptămânii, altfel o prezint eu”

2 luni in urmă 26

Florin Cîţu urmează să aibă joi o întâlnire cu liderii USR-PLUS Dan Barna şi Dacian Cioloş, pentru a discuta despre suma extrem de mică, în viziunea celor doi copreşedinţi, acordată Ministerului Transporturilor, care a cerut 2,9 miliarde de lei pentru proiecte de infrastructură, dar ar urma să primească doar 300 de milioane.

Întebat ce sume urmează să fie alocate fiecărui minister şi despre nemulţumirile unor miniştri, Florin Cîţu a adus aminte de faptul că le-a cerut acestora să prezinte public execuţia bugetară la 6 luni a cabinetelor pe care le conduc, iar mulţi dintre ei nu au făcut-o încă.

„Ministrii trebuie sa prezinte executia bugetara, pe unii inca ii asteptam pana la sfarsitul saptamanii, daca nu o prezinta, o voi prezenta eu.

La Ministerul Transporturilor ar trebui sa iau bani, nu sa dau, daca ar fi sa ma iau dupa executia bugetara. Cifra vehiculata pentru fondul de rezerva, de 3 miliarde de lei, nu este adevarata.” a declarat premierul.

Florin Cîţu acuză scurgeri de informaţii dinspre USR-PLUS: „Am văzut informaţii în spaţiul public pe care le-am dat doar preşedinţilor de partid”

Florin Cîţu a prezentat temele discutate în şedinţa de guvern, printre care un ajutor acordat Greciei pentru stingerea incendiilor cu care se confruntă.

„Autoritatile din Grecia au cerut ajutor pentru stingerea incendiilor, am aprobatacordare unui ajutor terestru. Am adoptat si donatii de vaccin pentru Egipt, Tunisia, Albania.

Am văzut discuţii în spaţiul public despre rectificarea bugetară. Aşa cum am spus şi cum e în legea bugetului, ministerele care nu au execuţie bună le pot fi ajustate sumele iniţiale din buget până la această sumă pe care nu au putut să o cheltuie. Sunt aproape 20 miliarde lei care nu au fost cheltuite. În acelaşi timp, nu pot să iau în serios propuneri care vin de la ministere, de realocare de 40 miliarde lei când sunt 20 miliarde lei necheltuiţi. Deci de aici încep discuţiile pe rectificarea bugetară. Asta e realitate. Trebuie să ţinem cont că deficitul bugetar trebuie să rămână la 7,6 % din PIB sau mai mic. Vor fi alocate resurse la mai multe ministere şi am văzut informaţii care au ieşit în spaţiul public pe care le-am dat doar preşedinţilor de partid”, a declarat Florin Cîţu, la finalul şedinţei de joi a Guvernului.

Acesta a mai afirmat că „sunt ministere şi voi prezenta acest lucru în raportul semestrial unde avem proiecte cu execuţie zero”.

„Nu poţi spune că ai o execuţie foarte bună când ai bani alocaţi şi ai proiect cu execuţie zero în 6 luni de zile”, a completat Cîţu.

Citeşte şi: Un nou candidat la preşedinţia USR-PLUS îi provoacă pe Barna şi Cioloş: „E inadmisibil să fim atât de jos.”

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă