Florin Cîţu: Am oferit o soluţie Primăriei Timişoara, sper ca în următoarele două zile să aibă resursele necesare pentru a putea avea gaz şi căldură în Timişoara / Soluţia propusă este un împrumut din Trezorerie

1 lună in urmă 27

Premierul Florin Cîţu a anunţat, vineri, că, împreună cu ministrul Finanţelor, Dan Vîlceanu, a oferit Primăriei Timişoara o soluţie pentru a rezolva situaţia furnizării apei calde şi căldurii, fiind vorba despre contractarea unui împrumut din Trezorerie.

„Am oferit o soluţie Primăriei Timişoara, sper ca în următoarele două zile să aibă resursele necesare pentru a putea avea gaz şi căldură în Timişoara”, a transmis premierul.

„Am găsit o soluţie, care era deja pe masă, e ordonanţa pe care am dat-o anul acesta pentru a se putea împrumuta din Trezorerie. Am oferit o soluţie Primăriei Timişoara, sper ca în următoarele două zile să aibă resursele necesare pentru a putea avea gaz şi căldură în Timişoara. Resursele sunt acolo, la Ministerul Finanţelor, doar am avut discuţia cu el pentru a-i arăta cum să acceseze aceşti bani”, a declarat, vineri, Florin Cîţu, care a precizat că ministrul Finanţelor, Dan Vîlceanu, a avut o discuţie în acest sens cu primarul Dominic Fritz.

„Sper să acceseze acest credit cât mai repede. Avea posibilitatea, poate nu ştia”, a explicat premierul interimar.

Potrivit acestuia, în Trezorerie sunt în prezent peste o sută de milioane de lei, bani care pot fi folosiţi de Timişoara, ulterior, dacă va fi necesar, căutându-se şi alte soluţii.

Societatea de termoficare din Timişoara, Colterm,  a anunţat, vineri, că a reînceput furnizarea agentului termic către clienţii săi, dar că distribuitorul de gaz a întârziat livrarea cu patru-cinci ore, astfel că nu s-a reuşit punerea în funcţiune a sistemului la ora estimată, iar prioritare erau spitalele.

Astfel, noaptea trecută, pentru a treia noapte consecutiv, caloriferele celor peste 50.000 de abonaţi au fost reci.

Sursa foto: Ilona Andrei / G4Media.ro

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă