Florin Călinescu: „USR – PLUS trebuie să dispară, acolo colcăie de Informații și Servicii; Iohannis va distruge PNL. Orban, printre cei mai mediocri oameni politici”

3 săptămâni in urmă 21

Actorul Florin Călinescu a înființat Partidul Verde, este președintele formațiunii politice și spune că e în căutarea tinerilor pe care dorește să-i crească. Până una alta, actorul a fost chemat ca martor la Tribunalul București, într-un proces în care e implicat Viorel Hrebenciuc, Gheorghe Ștefan sau Laura Georgescu.

„Povestea cu partidul nu are niciun sens să o dezvoltăm. Partidul Verde, în congresul din august 2019, a fost înregistrat la Tribunalul București. Primesc acasă o hârtie să fiu martor în data de… unde să fiu martor? Păi ați fost cerut martor. Am fost chemat într-un proces cu Hrebenciuc, Gheorghe Ștefan și fosta președintă a CNA, Laura Georgescu. O să mă duc să întreb instanța în ce calitate m-au chemat. N-am avut nicio relație cu domnul Hrebenciuc”, a spus actorul la Radio Guerilla.

Florin Călinescu e hotărât să găsească oameni capabili, interesați să intre în Partidul Verde. Care e obiectivul? „Probabil câțiva europarlamentari, un acces în Paralament, dar nu mă mulțumește cu nimic accesul în Paralament dacă nu depășim un anume procent”.

Cât despre personajele prezente acum scena politică, Florin Călinescu spune că e convins că nu vor realiza ce au promis. „USR-PLUS trebuie să dispară”, a mai spus el.

„Eu cred că politic PSD, PNL, USR PLUS și AUR ne vor face un mare serviciu până în 2024 pentru că nu au cum să rezolve lucruri. Sloganul meu a fost să-i lăsăm pe alții să vomite, iar noi să încercăm să rezolvăm ceva. Nu si vor face treaba că nu au cum. Se vor compromite. Probabil ar trebui să dislocămm ceva din USR – PLUS. Trebuie să dispară, acolo colcăie de informații și servicii.

Trebuie să găsim tineri. Noua jucărie a lui Iohannis va distruge PNL, asta e clar”, a adăugat președintele Partidului Verde.

Nu l-a omis nici pe Ludovic Orban, fostul premier și actualul președinte al Camerei Deputaților: „Orban e unul dintre cei mai mediocri oameni politici”.

Citește și Florin Călinescu face PRAF noul guvern: „Numele Mizeriei, Nemerniciei şi trădării Ţării, se cheamă pnl+usrplus+iohannis”

Citește și Florin Călinescu: „În România votul ar trebui să fie obligatoriu sub sancţiune penală”

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă