Florian Libocor, BRD: Taxa de solidaritate? Vin și întreb: solidaritatea cui și cu cine? O discuție despre cote unice, progresive, inflație, plafonări de preț și despre ce ne așteaptă la anul

1 săptămână in urmă 20

Renunțarea la cota unică în favoarea unei impozitări progresive nu cred ca va aduce beneficii, ci va îngreuna situația, spune economistul șef al BRD, Florian Libocor, într-o discuție cu HotNews.ro. Taxa de solidaritate? ”Vin și întreb: solidaritatea cui și cu cine? Sugerez cateva puncte care trebuie cuprinse în răspuns: educația, civismul și responsabilitatea”, crede Libocor. PNRR este supraevaluat, în opinia lui. ”Îmi este teamă de capacitatea noastră de a fi consecvenți și profunzi atunci când vine vorba de continuitatea unor programe naționale”. În ce priveste inflația, ”primul trimestru al anului 2022 nu va fi unul confortabil însă va fi probabil mai confortabil decât următorul. Vezi în discuția de mai jos și de ce crede economistul șef al BRD că plafonarea prețurilor la energie nu face decât să amâne un șoc.

Rep: Ce estimări aveți cu privire la economia mondială pentru primăvara anului viitor?

Florian Libocor: In cateva cuvinte, va fi volatila si diferentiata la orice nivel de granulatie. Decuplarea economiilor, chiar daca se va reduce gradual (o viteza mai mare ramane un deziderat), va continua sa fie o caracteristica generala. Un argument simplu in acest sens este insasi viteza de reactie diferentiata a acestora. Altfel spus, reactii distincte atat ca moment cat si ca anvergura, la acelasi tip de soc. Un recul al celor doua economii (China si SUA) nu poate fi exclus insa, pentru o mai buna intelegere, in cazul de fata recul nu inseamna intrarea in recesiune ci mai degraba o eventuala incetinire (cel putin pentru 2022).

De ce asta? Deoarece discutam despre unul dintre cei mai mari producatori (China) si ,cred ca, unul dintre cei mai mari francizori cu, probabil, cea mai rapida viteza de reactie in plan economic. Mai mult, cele doua economii au in comun o capacitate investitionala greu de egalat in pofida faptului ca ruleaza dezechilibre mari. Chiar si asa, daca ar fi sa adere la UE, China ar fi intr-o pozitie net avantajoasa in comparatie cu SUA, raportat la deficitul intern (in jur de 3% din PIB in China si 15% in SUA). Revenind, evolutiile economice vor continua sa fie si anul viitor influentate de efectele (si implicit blocajele aferente) pandemiei.

Realizarile in planul consolidarii fiscale sunt conform programului, dar anul nu s-a incheiat inca. Greul, insa, abia urmeaza

Rep: Ar afecta Europa un recul al primelor 2 mari economii? Dar România? Dacă da, cam cât timp ar dura până când am resimți acest recul și la noi?
Florian Libocor: Ar afecta cu siguranta insa nu neaparat in sens negativ, cel putin in prima instanta. In cazul Chinei, spre exemplu, discutam de principalul motor al dezechilibrului nostru extern. Daca importurile din China ar scadea considerabil si rapid, cu ce, de unde sau cum am putea sa compensam/acoperim cererea pietei? Lucrurile ar fi simple daca am avea noi capacitatea interna, ceea ce nu este cazul, nu inca. Pe de alta parte, chiar daca Romania face aproximativ 73% din schimburile comerciale cu economiile europene iar restul cu alte economii (care, la randul lor exporta catre noi porduse importate initial tot din China), China produce pentru toata lumea, aproape orice produs, mult si ieftin. Astfel ca, da, un recul al celor doua mari economii nu ar trece neobservat nici pentru Europa si nici pentru Romania. Caracteristicile impactului unui astfel de scenariu ar fi cu precadere de natura comerciala si investitionala.

Rep: Cât de bine suntem pregătiți în fața unui recul economic al Americii și al Chinei?

Florian Libocor: Este suficient sa aruncam o privire inspre deficitele pe care le gestionam acum pentru a concluziona ca nu suntem pregatiti. PNRR este creditat prea mult, este supraevaluat. Nu contest nici anvergura si nici importanta lui insa imi este teama de capacitatea noastra de a fi atat consecventi cat si profunzi atunci cand vine vorba de continuitatea unor programe nationale (a se vedea presa recenta si mentiunile vis-à-vis de intentia de renegociere a PNRR in anumite detalii, ceea ce va insemna in ansamblu). Forme au existat mereu, ceea ce a lipsit prea des a fost fondul.

Rep: Cum stăm cu consolidarea fiscală? Se putea mai mult, suntem ok așa cum e acum?

Florian Libocor: Pentru moment suntem in grafic, pentru viitor ramane de vazut. Inflatia in crestere ajuta la acumularea de valoare nominala si, in consecinta, la scaderea deficitelor (in raportare procentuala). Consolidarea insa inseamna mai mult. In primul rand cresterea veniturilor bugetare cel putin printr-o mai buna colectare. Apoi, alocarea cheltuielilor spre investitii rentabile care genereaza valoare adaugata si implicit venituri bugetare in crestere. Nu in ultimul rand, stabilitatea fiscala. Revenind, dat fiind contextul in care suntem si tinta asumata pentru acest an, realizarile in planul consolidarii fiscale sunt conform programului, dar anul nu s-a incheiat inca. Greul, insa, abia urmeaza.

In ultima vreme se discuta tot mai apasat de trecerea la un sistem de impozitare cu cote progresive, argumentul cel mai des invocat fiind solidaritatea. Prin urmare, vin si intreb: solidaritatea cui si cu cine?

Pe de o parte, o schimbare a filosofiei fiscale (de ex. renuntarea la cota unica in favoarea unei impozitari progresive) nu cred ca va aduce beneficiile scontate ci va ingreuna situatia (a se revedea reactia fenomenului de evaziune in contextul unei conduit fiscale mai restrictive) .

Pe de alta parte, situatia politica este esentiala deoarece, pana la o crestere a colectarii veniturilor bugetare, stabilitatea in ceea ce priveste activitatea legislativa si executiva este esentiala. Daca se putea mai mult?; este o intrebare buna. Probabil ca da, insa probabil ca nu intr-un contex ca cel al anului 2021 si probabil fara toate exceptiile existente pentru sectoare care nu mai au nevoie de impuls. Am vazut ca in ultima vreme se discuta tot mai apasat de trecerea la un sistem de impozitare cu cote progresive iar argumentul cel mai des invocat este solidaritatea.

Prin urmare, vin si intreb: solidaritatea cui si cu cine? Pentru a va raspunde cat mai corect acetei intrebari sugerez cateva puncte care trebuie, cred, cuprinse in raspuns: educatia (eforturile financiare si restrictiile autoimpuse pentru a te educa pe care toti au putut sa le faca insa doar unii le-au facut), civismul (constiinta civica pe care toti pot sa si-o dezvolte insa doar unii o fac) si responsabilitatea (asumarea propriilor decizii, care este la indemana tuturor insa doar unii sunt “vinovatii de serviciu”). Am vazut fluturat si argumentul cum ca si germanii federali au o taxa de solidaritate cu germanii de est dupa unificare … asta a-propos de educatie.

Un alt argument este cel de turma. “Toate statele din jur” au astfel de sisteme progresive de impozitare doar noi si inca doi trei am ramas “izolati”. O abordare care sa scoata mai tare in evidenta lipsa de intelegere si perspectiva, cred ca este greu de gasit. Undeva prin primavara lui 1899 a aparut “Dezvoltarea capitalismului in Rusia” pentru ca dupa un scurt exil, acelasi autor sa bucure cititorii impatimiti cu pamfletul “Ce este de facut?”. Autorul? Un personaj care de-a lungul vietii a muncit cu totul cateva luni, restul timpului fiind dedicat cu patima “solidaritatii” ca fundament (despre asta stia absolut totul, si cata sa fie dar si cum sa se “imparta”). Sa fi facut acel personaj confuzie intre solidaritate si consolidare fiscala? Probabil ca nu, insa i-a “ajutat” pe altii ulterior sa o faca.

Rep: De ce credeți că marile bănci centrale (includ aici și BNR) nu au prevăzut persistența inflației, despre care spuneau că e mai degrabă un fenomen tranzitoriu?

Florian Libocor: Cred ca persistenta fenomenului este doar o latura a realitatii. Cealalta este amplitudinea iar acum asta este de fapt problema. Nu mult timp in urma toata lumea isi dorea inflatie dar in pofida tuturor masurilor luate, preturile pareau de neclintit.

Mi-e greu sa cred ca au fost uitate toate discutiile despre inflatia negativa, penalizarea depozitelor cu randamente negative, timpul banilor ieftini care parea ca nu mai trece etc.

Toate bancile centrale mari au avut in vedere revenirea inflatiei. Momentul si amploarea au fost insa mai putin vizibile iar asta in buna masura datorita socurilor generate de pandemie (la randul lor, greu previzibile ca durata si intensitate) asupra pietelor in ansamblul lor si reactiilor implicite dar imperfect (in parte de inteles) ale autoritatilor fiscal-bugetare. In primavara anului trecut am asistat la un puseu de cerere (preponderent pe grupa de alimente din cos) pe fondul temerilor legate de penuria de alimente ca urmare a inaspririi restrictiilor.

Trebuie sa analizam rolul politicii fiscale. A avut un rol stabilizator? Din pacate nu

Chiar daca preturile alimentelor au inregistrat cu consecventa cele mai mari dinamici lunare, indicele preturilor a scazut constant pana la 2,3% in luna mai. Problema, insa, nu a ramas doar in zona excesului de cerere. Consecintele economice ale pandemiei au fost din ce in ce mai vizibile pe partea de oferta. Penuria materiilor prime (de ex. criza conductorilor), intreruperea lanturilor de aprovizionare (de ex. blocajul rutelor de transport/insuficienta capacitatii de transport raportat la o cerere in crestere), cresterea costurilor logistice ( de ex. costuri de transport) au adus in discutie problema socurilor de oferta. In momentul in care fie cererea fie oferta se dezechilibreaza, pretul se dezechilibreaza.

Data fiind conjunctura pandemica, cum sa procedeze autoritatea monetara pentru a reface echilibrul? Si pe care taler al balantei cu precadere? Pe oferta sau pe cerere, care deja beneficia de un impuls fiscal pozitiv consistent? Cel mai simplu este sa faciliteze prin pret accesul la resurse financiare si implicit stimularea investitiilor productive (care oricum nu genereaza oferta imediat)? Probabil, dar sa nu uitam ca banii ieftini se duc, intr-un mediu investitional mai putin prietenos (si o societate putin educata financiar), in consum. Mai mult, in ce conjunctura trebuie facuta alegerea?

Pe de o parte, in conditiile in care ponderea lichiditatii in economie a crescut constant in ultima decada (si mai accentuat din 2014, 2015 incoace). Altfel spus, cresterea ofertei de bani (prin operatiuni de piata monetara) care conduce la scaderea dobanzilor si, implicit, cresterea productiei (cel putin teoretic). Simultan, probabil pietele mizau pe un efect de compensare marginal sau, oricum, intarziat (ori inconsistent). Eu cred insa ca asteptarile nu aveau cum sa nu tina seama de caracterul prociclic al politicii fiscal-bugetare expansionist (majorari de beneficii si mentinerea unor facilitati/exceptari fiscale), si implicit de compensarea care aduce cu sine dobanzi in crestere. Cat de consistent, vom vedea. Probabil ca cel putin 100 pb (un punct procentual) este deja un nivel avut in vedere pentru orizontul urmatoarelor 6 luni.

Pe de alta parte, in contextul in care dobanzile deja erau foarte jos (situatie care incuraja in plus accentuarea excesului de cerere, in pofida investitiilor) iar capacitatile autohtone de productie sunt deficitare sau, oricum, insuficiente (ceea ce, de altfel explica deficitul comercial, si reciproc). Toate aceste lucruri trebuie privite in scopul aceluiasi obiectiv de “reechilibrare”, fara a uita ca este vorba de mixul fiscal-monetar, adica si politica fiscal-bugetara.

In acest punct trebuie sa analizam rolul politicii fiscale. A avut un rol stabilizator? Din pacate nu. Mai mult, in ultima perioada (3-5 ani), a jucat un rol invers, a avut o conduita accentuat prociclica (vezi evolutia lichiditatii in economie). In lipsa pandemiei, presiunile inflationiste s-ar fi consolidat, probabil, mai devreme cu circa 3 semestre, in momentul in care indicele preturilor CORE2 ajustat (fara influenta preturilor administrate, a celor volatile, a produselor din tutun sau a celor alcoolice) a depasit rata inflatiei (circa 18 luni in urma).

Daca analizam “ciclul economic” al deficitului bugetar (expresie a echilibrului intern), observam ca are un comportament relativ “echilibrat”, cu o alternanta de circa 5-6 ani intre fazele de crestere si cele de contractie, insa in contextul unei politici fiscal-bugetare moderat spre marginal corelata cu politica monetara. Revenind, bancile centrale au capacitatea de a prevedea fenomenele economice si de a se adapta insa nu pot anticipa intotdeauna si pe deplin schimbarile bruste de conduita a altor politici economice (intre care esentiala este cea fiscal-bugetara), cel putin datorita ghidajului nu neaparat consecvent si coordonat al acestora.

Raman la parerea ca plafonarea preturilor este o masura mecanica, de avarie, care anihileaza principiile economiei de piata functionala si care nu face decat sa amane un soc

Rep: Ce estimări aveți pentru primul trimestru din 2021 în cazul României (PIB, inflație, curs de schimb)? Florian Libocor: In mod probabil performanta PIB va fi pozitiva in primul trimestru al anului viitor (posibil jurul a 3-4%, an/an). In ceea ce priveste inflatia, primul trimestru al anului 2022 nu va fi unul confortabil insa va fi probabil mai confortabil decat urmatorul.

Raman la parerea ca plafonarea preturilor (masura recent adoptata pentru preturile energiei si gazului) este o masura mecanica, de avarie, care anihileaza principiile economiei de piata functionala si nu face decat sa amane un soc. Am vazut ca si alte state recurg la aceasta metoda si probabil ca aceasta conduita a altora va fi folosita ca argument pentru a ne justifica propria abordare. Gresit!

Ideea de a urma turma nu este neaparat buna, cu precadere in astfel de momente. Exista cel putin inca o solutie si pentru a o identifica trebuie doar sa se tina seama de teoria economica (cat din cererea interna poate fi acoperita din productia interna in conditii de profitabilitate? Discutam totusi de o situatie exceptionala si de resurse nationale). In acest context, probabil pare rezonabil sa avem temeri privind paritatea monedei nationale. Ei bine, exista riscul unor tensiuni in piata valutara dar este putin probabil ca aceste tensiuni sa genereze derapaje. Eu am incredere in leu.

Rep: Va mai urca anul acesta BNR rata dobânzii de politică monetară?
Florian Libocor: Rata dobanzii de politica monetara a fost deja majorata in ultima sedinta din acest an. Incheiem anul la 1.75%. Recunosc, o crestere cu un pas mai mare nu ar fi surprins neaparat pietele insa consider ca in aceasta conjunctura o atitudine prudenta nu este deloc inoportuna. O noua crestere in prima sedinta din anul 2022 este foarte probabila iar ciclul de intarire al politicii monetare poate continua pe parcursul primelor trei trimestre ale anului viitor.

Rep: De ce crizele politice persistente de la noi nu au influență pe curs, bursă, piețe financiare în general?

Florian Libocor: Pietele financiare nu raman niciodata insensibile atunci cand tensiunile politice se manifesta. Intensitatea cu care pietele reactioneaza nu este insa o consecinta atat a amplitudinii tensiunilor politice, cat a starii de sanatate a economiei si implicit a capacitatii acesteia de rezilienta la socurile politice (data, intre altele si de capacitatea de a absorbi efectele negative ale acestor socuri).

Mai mult, autoritatea monetara trebuie sa asigure si sa mentina stabilitatea preturilor si implicit stabilitatea financiara, autoritatea fiscal-bugetara are responsabilitati multiple insa in prima instanta, asigurarea echilibrului intern (expresie a unui deficit bugetar nu mai mare de 3% din PIB).

Trecerea la euro? Cred, cu aceeasi siguranta, ca si acum 3 ani, ca nu se poate intampla mai devreme de 2028

Ei bine, cum masuram eficienta in conditiile in care, avem un obiectiv de stabilitate a preturilor, nu avem insa un obiectiv de stabilitate a sistemului fiscal. Avem un obiectiv/tinta de inflatie, nu avem insa un obiectiv/tinta de colectare a veniturilor bugetare (spre exemplu 35%-37% din PIB)? Daca ar fi sa ne imaginam un “curs de schimb”, cate unitati monetare si cate unitati fiscal sa contina aceasta paritate/”curs de schimb” pentru a asigura stabilitatea “preturilor”? Cat de libera (sau controlata) sa fie flotarea acestui “curs de schimb”?

Rep: Mai trecem la euro?

Florian Libocor: La un moment dat adoptarea euro va deveni realitate. Cred, insa, cu aceeasi siguranta, ca si acum 3 ani, ca nu se poate intampla mai devreme de 2028 (a se vedea dezbaterile din cadrul conferintei aniversare a AAFBR din 2018). Ceea ce este esential in acel moment nu este asigurarea unei stranse si stabile convergente nominale (care este viza pentru a intra in ERM/MRS2, anticamera euro) ci sa realizam un nivel ridicat si solid al convergente reale (PIB/locuitor).

O a doua trasatura importanta a economiei in ansablu ei este capacitatea de a se sincroniza cu ciclul economiei la care va adera (zona euro). Nu in ultimul rand, si aici am sa fac trimitere la cele mentionate mai sus, o autoritate si, pe cale de consecinta, o politica fiscal-bugetara solida, cu un anumit grad de autonomie si implicit rezilienta fata de conduita factorului politic.

Ei bine, asta poate sa sune amuzant cel putin pentru un mare expert in titluri. Dar este nevoie de intelegere si pregatire. Sunt convins ca Mark Twain are dreptate “Pregatirea inseamna totul. Conopida nu este altceva decat o varza care a fost educata intr-un colegiu.”

N.Red: Opinia d-lui Libocor este una personală, fără să angajeze instituțiile cu care acesta poate fi asociat. Sublinierile și inter-titlurile aparțin redacției.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă