Firmele lui Sebastian Ghiță luptă pentru același contract. Cum vrea să pună mâna pe zeci de milioane de euro prin interpuși

1 lună in urmă 2

Fugarul Sebastian Ghiță vrea să ia 40 de milioane de euro de la stat prin interpuși / Foto: Inquam Photos, Octav GaneaFugarul Sebastian Ghiță vrea să ia 40 de milioane de euro de la stat prin interpuși / Foto: Inquam Photos, Octav Ganea

Fugarul Ghiță vrea să ia 40 de milioane de euro de la stat prin interpuși. Realitatea Plus a intrat în posesia unor documente care dovedesc faptul că fostul deputat Sebastian Ghiță încă mai trage la contracte cu bani publici din țara din care a fugit. Mai multe firme controlate din umbră de omul de afaceri apar recent în Sistemul de Achiziții Publice cu anunțuri de participare pentru contracte cu statul. 

JOI, 18 FEBRUARIE 2021, 07:21

SURSĂ: Realitatea PLUS

AUTOR: REALITATEA.NET

În declarația de participare din SEAP, firme cunoscute ca fiind din pepiniera de firmelor lui Sebastian Ghiță concurează pentru câștigarea unor contracte în valoare de peste 200 de milioane de lei. Adică peste 40 de milioane de euro. 

Sebastian Ghiță a fugit din România de teama arestului, în urmă cu mai bine de 4 ani, și a cerut azil în capitala Serbiei. Dar chiar și de la Belgrad, fostul deputat PSD e încă activ în licitațiile pentru contracte cu statul român prin interpușii săi.

La sfârșitul lui 2020 și la începutul lunii februarie, anul acesta, firmele controlate de Ghiță au intrat pe lista ofertanților, în SEAP, pentru contracte cu bani publici.

Societățile prietene, născute din Asesoft sau doar gestionate de apropiații omului de afaceri se luptă, acum, pentru cel puțin două contracte grase:
Unul în valoare de 78 de milioane de lei și altul în valoare de 130 de milioane de lei.

Fosta firmă abonată la contracte cu statul 2K Telecom, transformată în INVITE SOLUTIONS, participă pentru a oferi statului „servicii de dezvoltare și implementare în cadrul proiectului Platforma software Centralizată pentru Identificare Digitală”. Contra unui contract de aproape 80 de milioane de lei. 2K Telekom a fost condusă de fratele lui Sebastian Ghiță, Alexandru, și a avut contracte cu diverse instituții ale statului, inclusiv Serviciul de Telecomunicații Speciale.

Pentru același contract ofertează statul și Clarity Solutions, firmă reprezentată de Mihaela Elena Culcescu. Potrivit Rise Project, Mihaela Elena Culcescu a reprezentat și Aego Business Consulting în relația cu Ministerul Comunicațiilor, semnând unul dintre contractele pentru implementarea proiectului RO-net. Această firmă apare într-o interpelare parlamentară, adresată lui Sorin Grindeanu – pe atunci ministru al Telecomunicațiilor – în care se reclama deturnarea de fonduri publice către firme controlate de Sebastian Ghiță.

Pe lista ofertanților mai apare și SolvIT Networks, o societate din Belgrad, Serbia, noua casă a deputatului fugar.

Pentru cel de-al doilea contract, în valoare de 130 de milioane de lei, a ofertat, de data aceasta prin Acquis Consuting SRL, tot Mihaela Elena Culcescu, cea despre care Rise Project arăta că este paravanul lui Ghiță. Pentru contractul care vizează achiziționarea unui sistem electronic integrat pentru Registrul Comerțului a mai licitat un nume strâns legat de cel al fostului deputat: Andrei Cruceru.

Andrei Cruceru este, în prezent, CEO Metaminds, dar a fost angajat la Asesoft Technologies în perioada 2013 –2015, în funcția de Director de Vânzări către Sectorul Public. 

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă