Firma care a livrat ventilatoarele Spitalului Victor Babeș: „Nu aveau probleme tehnice și funcționau în parametrii normali”

3 săptămâni in urmă 30

Compania Medist SRL, care a livrat ventilatoarele pentru Spitalul Victor Babeș din Capitală unde luni seară au murit trei pacienți în unitatea mobilă ATI, susține că echipamentele „nu aveau probleme tehnice și funcționau în parametrii normali”, potrivit unui comunicat de presă transmis către Hotnews.

„În acest moment este în derulare o anchetă a organelor în drept pentru stabilirea motivelor care au dus la creșterea presiunii oxigenului peste valoarea maximă admisă. Suntem în legătură cu autoritățile implicate în anchetă și vom pune la dispoziția acestora toate informațiile necesare.

Conform cercetărilor preliminare, ventilatoarele livrate de către compania noastră nu au prezentat probleme tehnice și funcționau în parametrii normali”, a transmis compania Medist.

Potrivit lui Raed Arafat, la momentul incidentului de luni un reprezentant al firmei distribuitoare a ventilatoarelor – adică al Medist SRL – se afla în curtea spitalului, dar a refuzat să intre în TIR-ul ATI, de teamă din cauza pacienților COVID aflați acolo, iar în final a plecat.

Trei pacienți au murit, luni după-amiază, în unitatea mobilă de ATI de la Spitalul Victor Babeș din București. Poliția și Procuratura au deschis un dosar pentru ucidere din culpă și a audiat deja mai multe persoane, printre care și managerul spitalului.

Două variante iau în calcul anchetatorii, după tragedia de luni de la „Victor Babeș”, unde presiunea oxigenului în instalația de ventilație din TIR-ul ATI a crescut peste limita maximă permisă și a dus la blocarea ventilatoarelor – defecțiune tehnică și eroare umană.

G4Media a arătat că Medist SRL îi are printre acționari pe fosta soție și pe fiul fostului ministru PNL al finanțelor Sebastian Vlădescu. Contractul de mentenanță ar fi încheiat între Medist SRL și Departamentul pentru Situații de Urgență (DSU).




Citeşte Articolul Întreg pe Sursă