Firea anunţă că sâmbătă va fi dat circulaţiei Podul Ciurel-Nod Virtuţii: Cea mai mare lucrare de infrastructură realizată în ultimii 30 de ani în Capitală. Azi am facut ultimele verificari iar maine e zi doar de retuşuri

2 months ago 4

Primarul general al Capitalei Gabriela Firea a anunţat că sâmbătă va fi deschis şi dat circulaţiei Podul Ciurel-Nod Virtuţii, cea mai mare lucrare de infrastructură realizată în ultimii 30 de ani în Bucureşti. Edilul a adăugat că „proiectul, început acum 14 ani, a stat aproape 10 ani în tribunale, o pierdere pentru bucureşteni care se traduce financiar în 10 milioane de euro plătiţi în plus. 90% dintre lucrări au fost realizate în aceşti 4 ani de mandat”, transmite News.ro

„Sâmbătă deschidem Podul Ciurel, cea mai mare lucrare de infrastructură realizată în ultimii 30 de ani în Capitală. Azi am facut ultimele verificari iar maine e zi doar de retuşuri. Proiectul, început acum 14 ani, a stat aproape 10 ani în tribunale, o pierdere pentru bucureşteni care se traduce financiar în 10 milioane de euro plătiţi în plus. 90% dintre lucrări au fost realizate în aceşti 4 ani de mandat. Vă anunţ cu mare bucurie, asadar, că am finalizat Podul Ciurel – Nod Virtuţii, pe care se va putea circula începând sâmbătă, 19 septembrie”, a scris Gabriela Firea joi pe Facebook.

Ea a mai spus că acesta nu este un simplu pod, ci o construcţie de infrastructură foarte complexă formată dintr-un pod hobanat peste Dâmboviţa, două pasaje supraterane peste Şoseaua Virtuţii şi un pod la nivelul solului peste Râul Dâmboviţa, plus 9 bretele rutiere.

„Este, însă, de datoria mea să vă informez că acest proiect se putea finaliza şi mai repede şi cu cheltuieli mai mici, in favoarea bucureştenilor. Pentru că acest proiect a fost blocat şi s-a încercat cu disperare oprirea sa definitiva. Este un proiect demarat acum 14 ani care a fost blocat în instanţă aproape 10 ani de zile. Iar pierderile nu sunt doar la capitolul timp, ci este vorba şi de pierderi financiare. Acest proiect a fost blocat de Mihail Danes, cofondator al Uniunii Salvaţi Bucureştiul, prieten şi susţinător al lui Nicuşor Dan şi de Asociaţia Salvaţi Bucureştiul. De ce? Pentru că dl Daneş şi-a construit în zona respectivă o casă, evaluată la aproape 1 milioan de euro, cunoscută drept “casa roz” de la Ciurel şi celebră deja pe diferite site-uri, casă ce are, printre altele, şi un adăpost antiatomic”, a completat primarul general.

Ea a acuzat că „blocajul creat de Nicuşor Dan, asociaţia sa şi familia Daneş a cauzat Primăriei Capitalei pierderi de aproape 10 milioane de euro, sume care au fost solicitate de constructor în baza prevederilor contractuale”.

„Proiectul a costat în final 50 de milioane de euro, deşi ar fi trebuit să coste doar 40. Concret, proiectul Splaiul Independenţei-Ciurel-Autostrada A1 a fost iniţiat de Primăria Capitalei încă din anul 2006, când această lucrare a fost declarată de utilitate publică de către CGMB. Lucrările efective au început în anul 2010, dar s-au oprit la scurt timp, pentru că familia Daneş, împreună cu asociaţia şi susţinută de domnul Nicuşor Dan, au dat în judecată Primăria de mai multe ori, sub diferite pretexte, pentru ca podul Ciurel să nu se construiască. Au solicitat pe rând: să se desfiinţeze autorizaţia de construire, să se anuleze în instanţă PUZ-ul de sector. Nu au reuşit, dar s-au pierdut foarte mulţi ani. Instanţa a decis că nu este afectată viaţa de familie a celor care deţin “casa roz” şi nici proprietatea privată”, a mai explicat Firea.

Ea a mai spus că „cei doi domni care au dorit să «salveze Bucureştiul», de fapt l-au blocat”.

„Un proiect care putea fi gata în câţiva ani a durat 14 ani, din care 10 în tribunale. Proiectul finalizat – Nod Virtuţii – este componentă a unei lucrări de amploare, care va continua cu un drum expres până la Bd. Uverturii şi apoi până la Şos. de Centură. Aşadar, nu este o lucrare care nu duce nicăieri, ci face legătura cu autostrada, continuăm proiectul şi rezolvăm probleme importante de trafic în zonă”, a subliniat candidatul PSD la Primăria Capitalei.

Gabriela Firea prezintă şi câteva date tehnice ale proiectului:

„Nod Virtuţii:
Lungime totală – aproximativ 1 kilometru (de trei ori cat Podul Basarab)
Lungime pod hobanat – circa 235 de metri
Înălţime pilon central – 68,2 metri
Număr de structuri – 12 pasaje rutiere şi un pod hobanat
Număr de hobane – 24 perechi de hobane
Pentru realizarea proiectului au fost folosite:
– 66.000 metri cubi de pământ pentru terasamente
– 20.000 metri cubi de balast stabilizat
– 11.000 tone de asfalt
– 40.000 metri cubi de beton
– 5.150 tone tablier şi armătură metalică
– 310 tone oţel pentru hobane
– 13 kilometri de bordură
– 7.5 kilometri de parapete”.

Firea vorbeşte şi despre cea de-a doua etapă, Nod Virtuţii – Bd. Uverturii, unde „se lucrează deja la proiectul tehnic, documentaţia fiind aproape de final”.

„De asemenea, a fost redefinit coridorul de expropriere pentru această etapa. În proiectul initial, erau afectate 200 de clădiri, iar noul proiect prevede aproximativ 20 de imobile ce urmează a fi expropriate. Astfel, ne uşurăm munca şi realizăm economii importante de timp şi resurse financiare. Constructorul se află deja în şantier şi se aşteaptă doar ordinul de începere al lucrărilor. Drumul până la Bd. Uverturii va avea aproximativ 3 kilometri”, a conchis Gabriela Firea.

Sursa: News.ro

Read Entire Article
Powered By Seo Tools