Finalul erei Trump și nevoia unui nou început pentru America și întreaga lume liberă

1 lună in urmă 16

O seară ca oricare alta. La un moment dat, îmi sună telefonul. Un fost coleg de la Stanford îmi spune să dau drumul la televizor, pentru că ceea ce se întâmplă în Washington este pur și simplu șocant. „Aceasta nu este America”, îmi mai spune și mă lasă mut de uimire, după cum m-au lăsat și imaginile pe care le-am urmărit până târziu în noapte, alături de o lume întreagă.

Am studiat și muncit aproape 12 ani în SUA. Soția e americancă get-beget, absolventă de Harvard, originară din sudul statului Virginia. Acum cinci ani ne-am mutat în România, fără să ne imaginăm vreo clipă că America va trece prin astfel de clipe. Am fost șocați, dar nu surprinși, pentru că am continuat în toți acești ani să fim atenți la politica americană și evoluțiile ei: polarizare fără precedent, tensiuni sociale și politice, violență. Am asistat la finalul trist și însângerat al unei ere ciudate, care lasă acum loc unui nou început. Ce înseamnă toate acestea pentru SUA și pentru noi?

Dincolo de curentul izolaționist propagat de Trump însuși, democrațiile rămân dependente unele de altele. Huntington a rămas celebru prin teoria celor trei valuri de democratizare, cu apogeul atins după căderea dictaturilor comuniste din Europa de Est la finalul anilor ‘80. Al patrulea val (în jurul Primăverii Arabe) a fost spulberat din fașă, iar ultimii ani au fost marcați de o „recesiune democratică” la nivel global, nu doar pentru că unele state cu democrații tinere au revenit la dictatură, dar și pentru că democrațiile mature au dat semne grave de eroziune. 

Democrația din toată lumea, astăzi și în vremurile viitoare, este strâns legată de cea americană. Iar într-un asemenea context global, în care democrațiile liberale sunt zdruncinate de factori externi (războiul hibrid cu China și Rusia, pandemia, schimbările climatice etc.) și interni (creșterea inegalității, populism autoritar, polarizare până la fanatism, întreținut prin rețelele sociale etc.), lumea liberă are nevoie mai mult ca oricând de acel beacon of hope la Washington. 

Ori astăzi la Washington temelia democrației la kilometrul ei zero – Capitolului – se clatină, la propriu și la figurat. Dacă nu învățăm astăzi câteva lucruri importante, mâine s-ar putea să fie prea târziu. 

E cu atât mai relevant faptul că aceste tensiuni apar într-un moment vital: transferul de la o administrație la alta, în urma rezultatelor alegerilor. Un proces definit mereu prin respectul față de lege și față de competitorii politici, marcat de amprenta primordială a gestului lui George Washington din 1797. Atunci,  primul președinte al Statelor Unite ale Americii a refuzat categoric să candideze a treia oară, în ciuda unor solicitări să devină rege (scrisoarea de la Newburgh stă mărturie în acest sens), stabilind astfel regula nescrisă după care niciun președinte nu poate avea mai mult de două mandate (ulterior, după era excepțională FDR, a fost adoptat Amendamentul 22 la Constituția Americii, care a formalizat restricția la cel mult două mandate).

Tot Washington spunea: „boicotarea votului înseamnă un căluş pus în gura democraţiei, o impunere a tiraniei unui nimeni peste un popor căruia nu-i pasă de destinul său”. Aviz amatorilor de pe meleagurile noastre. Adaptând la evenimentele recente din SUA, putem spune și că nerespectarea rezultatelor votului este tot un căluș pus în gura democrației. Așadar, evenimentele din Washington dor cel mai tare pentru că murdăresc cu noroi și sânge un ritual sacru: transferul pașnic de putere.

În același timp, imaginile șocante, cu proteste și violențe, cu focuri de armă și victime, sunt și vor fi multă vreme celebrate în hrubele autoritarismului din întreaga lume. E lesne de înțeles că a curs șampania în cupe și la Moscova, și la Beijing, și la Teheran, unde s-a urmărit erodarea continuă a legitimității sistemelor democratice. Lovitura de grație nu putea să vină decât asupra celei mai respectate democrații din lume, cea care a servit timp îndelungat drept model pentru miliarde de oameni din întreaga lume.

În contrapondere, în ultimii ani, au apărut modele alternative, de la povestea chinezească de succes până la cuceririle teritoriale ale Moscovei și „democrația iliberală” de la Budapesta. Așa că nu trebuie să ne mire că tot mai multe voci vor decreta că democrația nu mai răspunde nevoilor lumii actuale, iar democrațiile existente nu se mai pot baza pe modelul american. Pentru o țară ca România, cu vulnerabilitățile noastre istorice și curente, aceste evoluții sunt de o gravitate maximă. 

Am văzut în ultimele zile în spațiul public comparații cu revoluții, mineriade și alte evenimente similare. Nimic mai fals (și nimic mai ridicol, în unele cazuri). Lumea așa cum o știam în anii ‘90 este departe. Unipolaritatea acelor ani s-a transformat în multipolaritate, cu diferite centre de putere, istoria nu s-a sfârșit atunci, după cum prezisese Francis Fukuyama, iar America a devenit, încet dar sigur, doar un alt pol de putere (deși unul încă vital). Deși se spune că ce face președintele SUA trebuie privit diferit de ceea ce face administrația prezidențială, mandatul fostului președinte s-a caracterizat în mod special prin decizii și acțiuni bizare, care au continuat să slăbească democrația americană.

Larry Diamond, profesor la Stanford, constată că evenimentele recente sunt produsul mai multor ani de extremism în creștere, dezinformare și fake news, abateri de la normele democratice. Pentru scopurile lor politice, unii politicieni au mobilizat astfel constant furia și dezamăgirile oamenilor (parte din „majoritatea tăcută”), apăsându-le exact butoanele potrivite (prin microtargeting) și împingându-i spre fanatism.

E momentul ca aceste lucruri să se oprească aici, odată cu rebeliunea eșuată de la Washington și cu finalul erei Trump (care, din păcate, nu este singurul care a apelat și apelează la aceste tactici de mobilizare a electoratului său, ceea ce americanii numesc firing up the base). E momentul ca America să regăsească o cale către dialog, construcție și coeziune socială – nu doar pentru binele ei, ci pentru binele nostru, al tuturor.

Chiar dacă dor, imaginile din Capitala lumii libere pot fi, paradoxal, șansa Americii să se trezească la timp. Mai întâi, pentru că americanii, indiferent de simpatiile politice, îi urăsc pe cei care nu știu să piardă, cum bine a explicat aici Filip Standavid. Apoi, dacă îi definește ceva pe americani, acel lucru e capacitatea lor de a se ridica de jos și de a o lua de la capăt (vezi Pearl Harbor, vezi JFK, vezi era Reagan, vezi Obama după Bush etc.).

Și iată, în aceeași zi în care Capitoliul era invadat, aceeași Americă a ales primul senator de culoare și primul senator evreu din istoria statului Georgia. Pentru că au fost mai buni. Și pentru că fibra democrației americane rămâne, am convingerea, neatinsă.

Iar remediul la toate relele acestor vremuri complicate se regăsește tot în cuvintele unui mare președinte american, autor al primelor variante ale Constituției SUA și unul dintre părinții fondatori ai SUA, James Madison: „Educația este singura garanție a adevăratei libertăți”.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă