Filmul tragediei din Mehedinţi: Impactul a fost atât de puternic că ambele motoare au zburat din maşini

6 zile in urmă 8

Accident grav care a dus la moartea şi distrugerea unei familii în localitatea Cocorova, din Mehedinţi. Doi fraţi şi soţia unuia dintre ei au murit, după ce maşina în care se aflau a fost izbită în plin de un şofer de 18 ani, care a încercat să facă o depăşire fără să se asigure.

Impactul a fost atât de devastator că ambele motoare ale maşinilor au sărit, iar bucăţi din autoturisme au fost împrăştiate pe toată strada, iar unele piese au ajuns chiar şi în copaci, informează reporterul Observator Cristina Oprea. Martor la întreaga tragedie a fost un alt frate al celor doi, care se afla într-o maşină în faţă

 „Din cauza unor nenorociţi să moară atâţia oameni deodată. Ori e beat, ori e drogat, sa intri peste ei. Eu eram în faţa lor, când am apucat să trec cu spatele, făcu așa și îmi dădui cu seama, hopa, ce făcu ăsta mă? Când mă uitai în spate după faruri dacă vin după mine, nu se mai vedeau farurile. Avea viteză mare. Păi dacă sări motorul din mașină, nu vedeți, de la frate-miu, și e Audi, nu orice mașină. Permise luate pe măgării. pe drumul ăsta drept să intri peste oameni”, a declarat bărbatul, care şi-a pierdut în accident doi fraţi şi o cumnată.

Impact devastator din cauza teribilismului

Din maşina lovită au scăpat cu viaţă doar copiii de 7 şi 15 ani, care se află în stare gravă şi au fost trasferaţi la un spital din Timişoara. Părinţii şi unchiul lor au murit însă pe loc. Şoferul de 18 ani care a provocat accidentul şi pasagerul, care era de fapt proprietarul maşinii, au ajuns şi ei la spital. Tânărul de 23 de ani este în stare gravă, iar medicii au un pronostic rezervat. 

La aflarea veştii morţii celor trei, întreaga comunitate din satul Cerneți, comuna Șimian, județul Mehedinți este în stare de şoc. 

Reamintim că pe 13 ianuarie în afara localității Cocorova, s-a produs un accident rutier soldat cu victime omenești. La fața locului s-au deplasat polițiștii din cadrul Serviciului Rutier, care în urma verificărilor efectuate au stabilit că un tânăr de 19 ani, din comuna Căzănești, în timp ce conducea un autoturism a pătruns pe sensul opus de mers nejustificat și a intrat în coliziune cu un autoturism condus de un bărbat de 41 de ani, din comuna Șimian.

Din accident a rezultat decesul conducătorului auto de 41 de ani, precum și a unei femei de 35 de ani și a unui bărbat de 37 de ani. De asemenea, în urma accidentului a rezultat vătămarea corporală gravă a doi minori de 7 ani, respectiv 15 ani, dar și a conducătorului auto de 18 ani și a unui tânăr de 22 de ani. În cauză, a fost întocmit dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de ucidere din culpă și vătămare corporală din culpă.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News!

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă