Filipine: Un cutremur cu magnitudinea 5,7 a zguduit Insula Luzon

2 săptămâni in urmă 29

Un puternic seism a lovit principala insulă a arhipelagului Filipine în cursul nopţii de duminică spre luni, fără să fie raportate pagube deocamdată, potrivit Institutului american pentru studii geologice (USGS) şi autorităţilor locale, notează AFP. Cutremurul cu magnitudinea 5,7 a fost înregistrat la o adâncime de 98 de kilometri, în largul provinciei Batangas de pe Insula Luzon, la ora locală 01.12 (duminică, 17.12 GMT), potrivit USGS. Locuitorii din Manila, capitala ţării, au fost treziţi de mişcarea telurică. Agenţia seismologică din Filipine a avertizat cu privire la posibile daune şi replici. Autorităţile au indicat că deocamdată nu au fost informate cu privire la eventuale pagube materiale. "A fost cu adevărat puternic", a povestit Jose Clyde Yayong, un responsabil din sistemul de gestionare a dezastrelor din oraşul Tagaytay, în provincia învecinată Cavite. "Până în prezent, nu există incidente legate de cutremur", a adăugat el. Leonardo Tristan, un agent de gestionare a catastrofelor din oraşul Looc, pe Insula Mindoro, la sud de Luzon, a declarat că forţa cutremurului a făcut ca mulţi locuitori să iasă în fugă din casele lor. Filipinele sunt situate pe "Cercul de Foc" al Pacificului, unde coliziunea plăcilor tectonice provoacă cutremure de pământ frecvente şi activitate vulcanică semnificativă. AGERPRES/(AS - editor: Alic Mîrza, editor online: Alexandru Cojocaru)
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă