Fiecare biserică din judeţele Sibiu şi Braşov va avea câte o icoană a Sfântului Andrei Şaguna

1 săptămână in urmă 11

Toate bisericile din judeţele Sibiu şi Braşov vor avea câte o icoană a Sfântului Andrei Şaguna, oferită gratuit de către Arhiepiscopia Sibiului, cu prilejul împlinirii a unui deceniu de la canonizarea celui care a fost mitropolit al Ardealului. "În prima zi a manifestărilor dedicate hramului din acest an al Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei, au fost sfinţite o primă parte a celor peste 500 de icoane care vor fi împărţite tuturor bisericilor din Arhiepiscopia Sibiului. Astfel, la zece ani de la proclamarea canonizării marelui mitropolit al Ardealului, în toate bisericile ortodoxe din judeţul Sibiu şi din judeţul Braşov, va exista câte o icoană a Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, pentru ca la fiecare prăznuire a sa, în 30 noiembrie, când îl cinstim pe Apostolul românilor, Sfântul Apostol Andrei, preoţii şi credincioşii din eparhie să aducă cinstirea cuvenită celui care a reînfiinţat Mitropolia Transilvaniei", a decis Mitropolia Ardealului, potrivit paginii oficiale de Facebook. Slujba de sfinţire a icoanelor Sfântului Ierarh Andrei Şaguna a fost săvârşită luni de Înaltpreasfinţitul Laurenţiu, Arhiepiscopul Sibiului, Mitropolitul Ardealului şi locţiitor de episcop al Episcopiei Devei şi Hunedoarei, în Catedrala mitropolitană din Sibiu. "Icoanele sunt special confecţionate pentru a marca cei zece ani de la proclamarea canonizării Sfântului Ierarh Andrei Şaguna, Mitropolitul Transilvaniei. În felul aceasta dorim ca generalizarea cultului marelui ierarh să fie asigurată şi prin prezenţa pe tetrapodurile bisericilor noastre a icoanei Sfântului pe data de 30 noiembrie', a declarat preotul Emanuel Tăvală. Toate icoanele vor fi oferite gratuit bisericilor ca dar al Înaltpreasfinţiei Sale Părinte Mitropolit Laurenţiu. AGERPRES/(AS-Isabela Paulescu, editor: Antonia Niţă, editor online: Andreea Lăzăroiu)   Sursa foto: mitropolia-ardealului.ro
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă