Fetiţă de două luni, moartă de covid la Iaşi. Este cea mai tânără victimă a coronavirusului din România

2 luni in urmă 1

Fetiţă de două luni, moartă de covid. Bebeluşul a fost diagnosticat cu coronavirus la Spitalul Judeţean Suceava. Potrivit medicilor, fetiţa ar fi suferit şi de anumite afecţiuni la inimă, potrivit realitatea.net.

Din cauza insuficienței respiratorii severe, medicii au decis transferul bebeluşului la Iaşi. Acolo, fetiţa a fost internată la Terapie Intensivă timp de trei săptămâni. Din păcate, bebeluşul a murit sâmbătă.

Fetiţa de doar două luni este cea mai tânără victimă a coronavirusului din România.

Citeşte şi Noua tulpină a coronavirusului, descoperită în Marea Britanie, se răspândeşte în Europa. În Italia a fost confirmat deja primul caz

Reamintim că Grupul de Comunicare Strategică a anunţat că până duminică, 20 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 591.294 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19). 498.777 de pacienți au fost declarați vindecați.

În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.350 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

Este a şasea zi consecutiv când se înregistrează o scădere a numărului de infecţii noi.

În intervalul 19.12.2020 (10:00) – 20.12.2020 (10:00) au fost raportate 98 decese (58 bărbați și 40 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus, internați în spitalele din Alba, Arad, Argeș, Bacău,  Bihor, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Brăila, Brașov, Buzău, Călărași, Caraș-Severin, Cluj, Constanța, Dolj, Galați, Gorj, Iași, Maramureș, Mehedinți, Mureș, Olt, Prahova, Sibiu, Timiș,  Vaslui și Municipiul București.

Dintre acestea, 1 deces a fost înregistrat la categoria de vârstă 30-39 de ani,  5 decese la categoria de vârstă 40-49 de ani, 9 decese la categoria de vârstă 50-59 de ani, 31 decese la categoria de vârstă 60-69 ani, 27 decese la categoria de vârstă 70-79 ani și 25 decese la categoria de peste 80 de ani.

97 dintre decesele înregistrate sunt ale unor pacienți care au prezentat comorbidități, iar pentru 1 pacient decedat nu au fost înregistrate comorbidități.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.360. Dintre acestea, 1.267 sunt internate la ATI.

Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.599.845 de teste. Dintre acestea, 12.234 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 7.764 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 4.470 la cerere.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă