Fetiţa de două luni înjunghiată de tată, în Neamț, a fost detubată, anunță medicii de la Iași

2 săptămâni in urmă 21

Fetița de două luni din Roman, județul Neamț, care a ajuns în stare gravă la Spitalul de Copii „Sf. Maria” din Iaşi după ce a fost înjunghiată de tatăl ei a fost detubată, respiră spontan şi mănâncă fără probleme, a notat publicația Ziarul de Iași.

„Starea fetiţei de la Roman este momentan stabilă, aşteptăm să vedem ce decide echipa de chirurgie şi medici anestezişti, care este pasul următor în ceea ce priveşte starea acesteia. Va mai fi operată doar dacă apar complicaţii, momentan nu este cazul”, a declarat Alina Belu, managerul unităţii medicale.

Medicii de la Spitalul de Copii „Sf. Maria” spun că fetiţa a ajuns în şoc hipovolemic, având nevoie de intervenţie chirurgicală pentru reechilibrare, fiind vorba despre un şoc traumatic sever.

Imediat după ce a ajuns la spital, membrii echipei chirurgicale au evaluat leziunile organelor din cavitatea abdominală şi au efectuat tratamentul chirurgical al acestora.

Prognosticul medicilor se menţine unul rezervat, având în vedere gravitatea leziunilor, însă evoluţia pacientului este una pozitivă.

În cazul fetiţei, riscurile cele mai mari sunt cele legate de funcţionalitatea organelor interne. Medicii au explicat că a fost afectat atât intestinul, cât şi capsula hepatică, urmând să vadă zilele următoare cum va evolua starea sa.

Tatăl a fost reținut după ce și-a înjunghiat mortal una dintre fetițe și le-a rănit pe sora geamănă a acesteia și pe mama lor. El a fost arestat preventiv duminică, 7 noiembrie, pentru 30 de zile.

Sâmbătă, 6 noiembrie, polițiștii au fost sesizați despre faptul că o femeie ar fi fost agresată și se află pe scara unui bloc din Roman.

La scurt timp, echipajele au ajuns la fața locului, constatând că un bărbat de 40 de ani și-a înjunghiat soția de 34 de ani și pe gemenele, de două luni și jumătate.

Victimele au fost transportate de urgență la spital unde, din păcate, una dintre fetițe a decedat. Cealaltă geamănă înjunghiată a fost transportată cu elicopterul la Spitalul Sfânta Maria Iași. Bebelușul a fost operat. Intervenția chirurgicală a durat două ore și jumătate, fetița având zece plăgi înjunghiate.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă