Festivalul Internațional de Teatru de la Sibiu revine în format fizic și online. Constantin Chiriac: ”Va avea poate cea mai complexă formă de până acum”

1 săptămână in urmă 16

Constantin Chiriac, președintele Festivalului Internațional de Teatru de la Sibiu, a anunțat că ediția din acest an a festivalului va avea loc în perioada 20-29 august 2021 în formă fizică, în spațiile tradiționale de joc, dar și online, pentru noi categorii de public, informează G4media.

„Festivalul Internațional de Teatru va avea în acest an poate cea mai complexă formă de până acum. Programul pentru FITS 2021 a fost definitivat, atât pentru partea online, cât și pentru cea cu spectatori. Vom construi speranța împreună cu spectatorii, actorii, artiștii invitați”, a declarat Constantin Chiriac, pentru G4Media.

Festivalul, care este unul dintre cele mai importante evenimente de acest fel din lume, a fost mutat între 20-29 august, suprapunându-se cu Festivalul Internațional de la Edinburgh.

”Am fost nevoiți să facem acest pas pentru că vrem să avem în mod cert o ediție fizică, să folosim spațiile tradiționale de joc, să jucăm în biserici, piețele mari și mici, la Fabrica de Cultură, pe marea pietonală, acolo unde publicul s-a simțit atât de bine pe parcursul celor 27 de ediții de până acum”, a spus Chiriac.

”Vom avea astfel o formulă hibridă, în care spectacolele pe care le vom juca în săli vor fi transmise online în spații adiționale în România și în lume, în direct. Vom avea alte spectacole în direct de la prietenii noștri care nu vor putea ajunge la Sibiu, dar vor juca special pentru noi în spațiile lor, la ore speciale, din Canada, Japonia, Coreea de Sud, Statele Unite, Elveția, Norvegia, Olanda. Încercăm să ne prezentăm cu toată complexitatea FITS, atât fizic, cât și online”, a adăugat Constantin Chiriac.

Toate celelalte evenimente ale FITS se vor desfășura în formulă hibridă, unde vor fi atât participanți fizici, cât și invitați care vor putea urmări online: Bursa de Spectacole, Platforma doctorală, Therme Forum.

Mai multe detalii legate de program vor fi anunțate în curând de către organizatori.

Foto: Facebook FITS

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă