Festival LGBTI+, sprijinit prin programul cultural prioritar al Centrului de Proiecte al Primăriei Timişoara / Festivaluri de renume ale orașului, rămase fără sprijinul Primăriei

2 luni in urmă 23

Asociaţia Identity.Education organizează o nouă ediţie a Pride TM, primul festival dedicat comunităţii LGBTI+ din Timişoara. Evenimentul este sprijinit prin programul cultural al Centrului de Proiecte al Primăriei Timişoara. Mai multe voci din spaţiul public au criticat această manifestare, având în vedere că Primăria Timişoara nu a mai sprijinit financiar festivaluri de renume ale oraşului, cum ar fi Timfloralis sau Festivalul Inimilor, potrivit News.

Evenimentele dedicate comunităţii LGBTI+ se desfăşoară între 6 şi 14 august şi au loc cu sprijinul Primăriei Timişoara, prin Centrul de Proiecte înfiinţat în urmă cu câteva luni de primarul Dominic Fritz. Finanţarea solicitată municipalităţii de către organizatori a fost de 50.000 de lei.

Conform organizatorilor, Pride TM celebrează diversitatea şi identitatea comunităţii LGBTI+, dar şi 20 de ani de la abrogarea Articolului 200 din Codul Penal care condamnă homosexualitatea cu pedeapse de la 1 la 5 ani.

„Comunitatea LGBTI+ a trecut prin decenii de tortură, abuzuri şi arestări, abuzuri care au continuat şi după revoluţia din 1989. în 2001 articolul a fost abrogat, dar România este în continuare un spaţiu nesigur pentru comunitatea LGBTI+. N-avem voie să uităm. însă, ne bucurăm că acum avem privilegiul, comparativ cu generaţiile trecute, de a ne construi cu mândrie, spaţii în care comunitatea să se simtă în siguranţă, Pride TM, fiind cu brio un astfel de spaţiu”, se arată într-un comunicat de presă al organizatorilor.

În cadrul manifestărilor vor fi petreceri, partide de volei, tenis, ping-pong, expoziţii, un tur al oraşului Timişoara, proiecţii de filme. Evenimentul se va închieia în data de 14 august, la ora 15.00 cu o paradă în Parcul Central.

Proiectul Pride TM e cuprins în programul cultural prioritar TM2023 RESTART al Centrului de Proiecte al Municipiului Timişoara, realizat cu sprijinul Primăriei Municipiului Timişoara şi al Consiliului Local Timişoara, au precizat organizatorii.

Reprezentanţii Primăriei Timişoara precizează că acest proiect este sprijinit în contextul obligaţiilor ce revin municipalităţii prin programul Capitală Culturală Culturală a Europei 2023

„În dosarul de candidatură al Timişoarei la titlul de Capitală Culturală Europeană, dosar declarat câştigător în urmă cu cinci ani, există un întreg capitol intitulat „Perspective fluide – Depăşirea vechilor mentalităţi prin puterea culturii”, care se referă la organizarea de evenimente queer şi feministe la Timişoara. Astfel, în concordanţă cu dosarul de candidatură al Timişoarei la titlul de Capitală Culturală, Asociaţia Identity Education a depus un dosar de finanţare pentru Apelul 3/RESTART CULTURĂ, care face parte din programul cultural Timişoara – Capitală Europeană a Culturii. Dosarul propune finanţarea unui proiect de Identitate, Educaţie, Activism LGBT prin artă şi cultură, iar suma solicitată este de 50.000 de lei. Apelul este încă în proces de evaluare”, au transmis reprezentanţii Primăriei Timişoara.

Mai multe voci din spaţiul public au criticat organizarea acestui festival, în detrimentul altor festivaluri de renume ale Timişoarei.

”Primăria Timişoara finanţează organizarea unui festival LGBTI+, în condiţiile în care Festivalul Inimilor, aflat sub patronaj UNESCO, Timfloralis, un magnet de turişti, investiţii, proiecte şi multe alte evenimente de impact ale oraşului au fost aruncate la coşul de gunoi de “revoluţionarii bunei guvernări”. Primăria Timişoara a ajuns fortăreaţa neo-marxismului, fantoma care bântuie Europa. Se pare că tot ce a fost bun trebuie aruncat şi înlocuit cu toate inepţiile agreate de tovarăşi (Străzi pentru comunitate, dar comunitatea lipseşte, Zilele Timişoarei organizate în bătaie de joc şi lista poate continua). Oare unde ne îndreptăm? Cât o să-i mai tolărăm? Cât vor mai continua în acest ritm? Ce îşi doresc cu adevarat? Nu sunt doar întrebări personale, ci nedumeririle multor timişoreni”, a scris, pe pagina sa de Facebook, deputatul liberal Ben Oni Ardelean.

Un alt critic al acestui festival este consilierul local al PNL, Ştefan Sandu, unul dintre iniţiatorii Festivalului Timfloralis care anul acesta nu a mai avut loc din lipsa finanţării.

”Atât de previzibili… Dar chiar aşa, de la început??? Cu asta începem? Ce-i lipsea oraşului nostru? Unde se duc în primul rând banii pentru cultură strânşi din impozitele şi taxele timişorenilor? Ceva în interesul marii majorităţi a cetăţenilor, pe când?”, a scris pe Facebook, Ştefan Sandu. (News)

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă