Femeia fugită de sub escortă a fost prinsă de polițiștii din Bacău. Unde se ascundea

3 săptămâni in urmă 15

După aproximativ 14 ore de la evadare, femeia de 38 de ani, domiciliată în județul Neamț, a fost prinsă vineri, 4 noiembrie, într-un cartier din municipiul Bacău. Se ascundea într-un bloc din oraș, unde a și dormit peste noapte, a notat publicația locală Unu pe Trotuș.

Joi, femeia a scăpat de sub escorta polițiștilor IPJ Neamț, care o reținuseră pentru a o conduce în arestul IPJ Bacău. Pe numele individei fusese emis un mandat european de arestare pentru mai multe infracțiuni de furt comise în Italia.

Poliţiştii din Neamț și Bacău au instituit filtre, iar în operațiunile de căutare au fost angrenate forţe suplimentare de la toate serviciile operative.

Femeia este cercetată de polițiști pentru evadare și urmează a fi prezentată Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Bacău.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă