„Femeia fantastică” este însărcinată. Gal Gadot aşteaptă al treilea copil

1 lună in urmă 1

„Femeia fantastică” este însărcinată. În vârstă de 35 de ani, actriţa se pregăteşte se pregăteşte să devină mămică pentru a treia oară. Gal Gardot şi Yaron Varsano au împreună două fiice, Maya, 3 ani, și Alma, 9 ani. Anunțul vine la doar câteva ore după ce a participat la cea de-a 78-a ediție a premiilor Globurile de Aur. Actrița a fost prezentă la gala din Los Angeles, unde a acordat premiul pentru cel mai bun film străin.

Cele două fetițe ale actriței precum și soțul ei apărut la finalul ultimului film „Femeia fantastică”.

„Femeia fantastică” este însărcinată. A avut probleme cu costumul de Wonder woman, în care abia putea respira

În decembrie, Gadot a apărut în „Femeia fantastică: 1984”. La promovarea filmului, actriţa a mărturisit că este foarte recunoscătoare pentru că a fost distribuită în acest rol, însă nu a pomenit nicio secundă despre faptul că abia putea respira în costumul Femeii fantastice: „E destul de confortabil, dar nu a fost aşa de la început. La două zile după ce am primit rolul, m-au trimis la Michigan pentru probele de costum. Am intrat într-o încăpere imensă, în care erau o mulţime de imagini cu mine în rolul Femeia fantastică.  M-am dus într-o cameră de probă. A fost o nebunie. Am fost atât de recunoscătoare şi fericită că eram acolo, încât nu am scos un cuvânt despre faptul că ţinuta era incredibil de strâmtă. Însă respiram cu greutate în acel costum, astfel că designerul a trebuit să-i aducă mai multe ajustări„, spunea Gadot într-un interviu pentru OK Magazine!.

Citeste si Cât au costat hainele şi accesoriile lui Meghan Markle, la interviul cu Oprah. Ducesa de Sussex a purtat o brăţară a Prinţesei Diana, în valoare de 17.700 lire sterline

Succesul primelor două filme „Wonder Woman” a convins Warner Bros. să înceapă lucrul la cel de-al treilea și ultimul film din serie. La doar trei zile după ce „Wonder Woman 1984” a ajuns simultan în cinematografe și pe HBO Max, reprezentanții Warner Bros. au declarat că va fi produs și cel de-al treilea film din serie.

În timp ce fanii din întreaga lume continuă să o simpatizeze pe Diana Prince, având în vedere performanța din primul weekend de la lansare a filmului Wonder Woman 1984, suntem încântați să putem continua povestea ei cu adevăratele noastre Wonder Women – Gal și Patty, care vor reveni să concluzioneze trilogia mult planificată„, a declarat Toby Emmerich, președintele Warner Bros.

În ciuda pandemiei, perioadă în care cinematografele s-au închis, pelicula „Wonder Woman 1984” este deja un real succes. Filmul a reușit să obțină cele mai mari încasări în prima zi la box office de la începutul pandemiei.

Citeste si Globurile de Aur 2021 – Lista marile câştigătoare, surprize uriaşe

„Wonder Woman 1984”, lansat simultan pe micile şi marile ecrane

„Wonder Woman 1984” a fost lansat simultan pe micile și marile ecrane, o mișcare fără precedent a Warner Bros., care a venit ca un răspuns la criza globală. Potrivit Box Office Mojo, pelicula a avut încasări de 16,7 milioane de dolari în SUA și de 68,3 de milioane la nivel internațional. Mai mult, jumătate din utilizatorii HBO Max au văzut filmul în ziua lansării.

Primul film „Wonder Woman” a fost lansat în 2017.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă