Femeia din Liban, care a atacat o bancă ca să-şi poată trata sora bolnavă, este văzută ca o eroină. Găselniţa la care a apelat ca să scape de poliţie

1 săptămână in urmă 63

"Suntem în ţara mafiilor. Dacă nu eşti lup, te mănâncă lupii", a declarat pentru Reuters femeia fugară, stând pe un drum de pământ, undeva în valea accidentată Bekaa din estul Libanului, unde a stat ascunsă de atunci.

Sali Hafiz, designer de interior din Liban, în vârstă de 28 de ani, a pătruns cu forţa într-o sucursală din Beirut a BLOM Bank, săptămâna trecută, însuşindu-şi cu forţa aproximativ 13.000 de dolari din suma economisită de sora sa. Banii se aflau într-un cont îngheţat în urma unei măsuri care a fost luată peste noapte în 2019, ce prevede limite stricte de retragere a banilor din conturile în valută în contextul unei crize economice profunde ce afectează această ţară, măsură ce nu a fost însă niciodată legiferată.

Femeia și-a luat banii din bancă cu amenințarea unei arme de jucărie

Imaginile dramatice surprinse în timpul incidentului, în care femeia poate fi văzută ameninţându-i pe angajaţi cu ceea ce s-a dovedit mai târziu a fi un pistol de jucărie şi îi obligă să-i înmâneze banii, au transformat-o imediat într-o eroină într-o ţară în care sute de mii de persoane nu au acces la economiile lor.

Un număr tot mai mare de locuitori recurg la astfel de fapte, exasperaţi de o implozie financiară de trei ani pe care autorităţile au lăsat-o să se agraveze - determinând Banca Mondială să o descrie drept un fenomen "orchestrat de elita ţării", notează Reuters.

Hafiz a fost prima dintre cele cel puţin şapte persoane care au încercat săptămâna trecută să jefuiască băncile pentru a-şi recupera economiile, ceea ce a determinat instituţiile financiare să-şi închidă uşile invocând preocupări de securitate şi să solicite sprijin din partea guvernului.

George Haj, de la sindicatul angajaţilor bancari, a declarat că atacurile direcţionează în mod eronat spre bănci furia care ar trebui îndreptată către statul libanez, cel mai mare vinovat pentru această criză. El a precizat că circa 6.000 de angajaţi ai băncii şi-au pierdut locul de muncă de la începutul crizei. Autorităţile au condamnat atacurile şi au declarat că este în pregătire un plan de securitate pentru bănci.

Însă deponenţii susţin că proprietarii şi acţionarii băncilor s-au îmbogăţit obţinând beneficii împrumutând guvernului banii deponenţilor cu dobânzi ridicate şi acordând prioritate băncilor în faţa oamenilor în loc să adopte un plan de salvare de la Fondul Monetar Internaţional (FMI). Guvernul a declarat că lucrează la implementarea unui plan de reforme de salvare de la FMI şi îşi propune să asigure un ajutor de 3 miliarde de dolari în acest an.

Seria de atacuri s-a bucurat de susţinere, inclusiv din partea mulţimilor care se adună în faţa băncilor atunci când află despre un atac comis împotriva instituţiilor financiare, în semn de încurajare. "Poate că m-au văzut ca pe o eroină pentru că am fost prima femeie care a făcut asta într-o societate patriarhală în care vocea unei femei nu ar trebui să se facă auzit", a spus Hafiz, adăugând că nu a intenţionat să facă rău cuiva, însă s-a săturat de inacţiunea guvernului. "Sunt toţi în cârdăşie să ne fure şi să ne lase să flămânzim şi să pierim treptat", a spus ea.

Când sora ei a început să-şi piardă speranţa că îşi va putea permite tratamentul costisitor care ar ajuta-o să îşi recapete mobilitatea şi vorbirea afectate de cancer cerebral, iar banca a refuzat să-i elibereze economiile, Hafiz s-a decis să acţioneze.

BLOM Bank a declarat într-un comunicat că sucursala a fost cooperantă în legătură cu cererea ei, însă a solicitat documente, aşa cum procedează în cazul tuturor clienţilor care cer să fie exceptaţi din motive umanitare de la controalele informale. Hafiz a revenit două zile mai târziu cu un pistol de jucărie cu care i-a văzut jucându-se pe nepoţii săi şi cu o cantitate mică de combustibil amestecat cu apă pe care l-a vărsat pe un angajat.

Înainte de atac, ea a urmărit o comedie neagră egipteană populară, "Al-irhab wal kabab" ("Terrorism and Kebab"), în care un bărbat frustrat de corupţia guvernamentală atacă o instituţie şi cere kebab în schimbul ostaticilor din cauza preţului mare la carne.

Ea a reuşit să plece cu 13.000 de dolari dintr-un total de 20.000 de dolari - suficienţi pentru a acoperi cheltuielile de călătorie pentru sora sa şi aproximativ o lună de tratament - şi s-a asigurat că semnează o confirmare de primire pentru a nu fi acuzată de furt.

Pentru a reuşi să scape, Hafiz a postat pe Facebook că se afla la aeroport, în drum spre Istanbul. În schimb, ea a fugit acasă şi s-a deghizat în gravidă cu ajutorul unui halat, a unui batic şi a unui mănunchi de haine ascuns în dreptul burţii. Un poliţist care a bătut la uşă "trebuie să fi fost speriat că voi naşte în faţa lui. Am coborât în faţa tuturor, 60 sau 70 de oameni... Toţi mi-au urat noroc la naştere. A fost... ca în filme", a povestit ea pentru Reuters.

Doi dintre prietenii apropiaţi ai lui Hafiz care s-au aflat cu ea la bancă au fost reţinuţi după incident, fiind acuzaţi că au ameninţat angajaţii băncii şi i-au ţinut ostatici. Ei au fost eliberaţi pe cauţiune, miercuri. Forţele de securitate internă ale Libanului nu au răspuns la o solicitare formulată de Reuters pentru a comenta acest caz. Hafiz a declarat că se va preda odată ce judecătorii vor încheia o grevă care a încetinit toate procedurile legale.

Abdallah Al-Saii, o cunoştinţă a lui Hafiz, care a atacat în ianuarie o bancă pentru a recupera aproximativ 50.000 de dolari din propriile economii, este de părere că vor urma şi alte jafuri. "Ca să se îmbunătăţească, lucrurile trebuie să se înrăutăţească", a spus Saii într-un magazin din Bekaa. "Când statul nu e în stare să facă nimic pentru tine şi nu-ţi poate oferi nici măcar o fărâmă de speranţă, atunci trăim după legea junglei", a adăugat el. 

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News!

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă