Femei pipăite în public la Botoșani. Un bărbat a fost REȚINUT

2 luni in urmă 28

Femei pipăite pe stradă, la Botoșani Femei pipăite pe stradă, la Botoșani

Un bărbat de 33 de ani din municipiul Botoşani a fost reţinut de poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale pentru agresiune sexuală, a declarat, joi, purtătorul de cuvânt al Inspectoratului de Poliţie Judeţean (IPJ), Delia Nenişcu.

JOI, 12 AUGUST 2021, 20:48

SURSĂ: Realitatea.net

AUTOR: REALITATEA.NET

Potrivit acesteia, pe 10 august, în timp ce se afla pe Aleea Nucului din municipiul Botoşani, bărbatul ar fi exercitat acte de agresiune sexuală şi fizică asupra victimei, o tânără de 22 de ani, care se deplasa în zonă.

„Tânărul a fost introdus în Centrul de Reţinere şi Arestare Preventivă al IPJ Botoşani, cercetările fiind continuate sub aspectul comiterii infracţiunii de agresiune sexuală, urmând ca la finalizarea acestora să fie dispuse măsuri legale”, a precizat purtătorul de cuvânt al IPJ.

Acesta este cel de-al treilea tânăr reţinut în ultimele două săptămâni, pentru fapte de agresiune sexuală.

Poliţiştii au reţinut, duminică, un tânăr de 27 de ani, din oraşul Darabani, acuzat că în noaptea de sâmbătă spre duminică, în timp ce se afla într-un club de pe raza localităţii, ar fi agresat sexual o tânără de 17 ani, pipăind-o împotriva voinţei sale.

Săptămâna trecută, un bărbat de 37 de ani a fost reţinut de poliţiştii din cadrul Biroului de Investigaţii Criminale pe motiv că ar fi agresat sexual trei femei cu vârstele de 39, 15 şi, respectiv, 19 ani din municipiul Botoşani.

Anchetatorii au stabilit că bărbatul ar fi pipăit, împotriva voinţei lor, cele trei femei, în timp ce acestea se aflau în spaţii publice din municipiul reşedinţă.


Sursa: Realitatea de Botosani

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă