FEMEI ÎN LINIA ÎNTÂI/Dr. Diana Cimpoeşu (UPU-SMURD Iaşi): Mi-e greu să accept că există limite

1 lună in urmă 1

''A fi'' şi ''a face'' sunt cele două coordonate după care îşi ghidează viaţa şi cariera prof. univ. dr. Diana Cimpoeşu, medic şef UPU-SMURD Iaşi, coordonator SMURD în regiunea de Nord-Est a ţării. În pandemie a reuşit să-şi demonstreze ei înseşi că este puternică, a luat totul ca pe o provocare în care a trebuit să aplice tot ceea ce învăţase până atunci. Iar experienţa acumulată în ani, forţa şi dăruirea au adus-o în prima linie a luptei împotriva noului coronavirus. ''Spre deosebire de medicii din alte specialităţi, cred că noi eram mai obişnuiţi cu neaşteptatul şi asta ne-a ajutat să ne mobilizăm mai repede şi să facem faţă din primele zile, atunci când situaţia era foarte incertă şi nimeni nu ştia încotro să o apuce'', şi-a amintit ea momentele de la începutul pandemiei. "A fost un an foarte greu. Nu aş putea spune că ne-a depăşit capacitatea de intervenţie cât timp suntem cu toţii azi aici, şi cu noi peste tot în ţara asta şi în Republica Moldova sunt pacienţi care sunt bine şi numărul lor e de ordinul miilor. Mă refer la pacienţii COVID-19 şi la pacienţii non-COVID, pentru că aceştia au continuat să existe, chiar dacă în primele luni ale pandemiei au fost mai puţine prezentări în Urgenţă, starea de alertă a dus şi la reluarea fluxului foarte mare de pacienţi de către UPU şi intervenţiile din prespital ale SMURD-ului. Spre deosebire de medicii din alte specialităţi, cred că noi eram mai obişnuiţi cu neaşteptatul şi poate asta ne-a ajutat să ne mobilizăm mai repede şi să facem faţă din primele zile, atunci când situaţia era foarte incertă şi nimeni nu ştia încotro să o apuce, ce e de făcut, cum e de făcut'', a declarat pentru AGERPRES medicul.   Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO Ea recunoaşte că, într-un fel, erau pregătiţi pentru situaţii de criză. ''Nu eram total nepregătiţi pentru că prin intermediul cursurilor făcute în ultimii ani eram pregătiţi pentru situaţii de criză, nu se ştersese prea mult experienţa de la gripa H1N1 şi pregătirea pentru Ebola. Primele echipamente de protecţie pe care le-am utilizat atunci când nu era făcută nicio achiziţie, nici local şi nici la nivel naţional, au fost cele de la Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă şi ale Unităţilor de Primire Urgenţe din pregătirea 2015 - 2016 pentru Ebola, din fericire o pandemie care nu s-a mai petrecut şi nu a mai ajuns aici în Europa", a spus Diana Cimpoeşu. Începutul lunii martie 2020 a însemnat şi intrarea în cod roşu a municipiului Suceava. Atunci, medicii din UPU de la Spitalul 'Sf. Spiridon' din Iaşi au primit cazurile grave pe care nu le puteau gestiona cei de la Spitalul Judeţean Suceava, iar mai apoi, mai mulţi medici coordonaţi de Diana Cimpoeşu au decis să facă naveta între cele două oraşe pentru a-şi ajuta colegii din Suceava să facă faţă situaţiei. "Suceava a fost un episod emoţional. Ceea ce a declanşat reacţia în noi nu a fost o chestie instituţională, un motiv strict profesional, ci pur şi simplu începusem să transferăm cazurile grave de acolo, numai că la câteva zile după aceea am primit telefoane de la colegii care erau grav bolnavi sau care erau contacţi. Auzindu-le pe fostele mele rezidente, pe foştii rezidenţi sau prietenii de acolo cât de îngroziţi sunt de situaţia în care se află mi-am dat seama că pe de o parte boala, pe de alta teama că puteau fi infectaţi sau nu erau infectaţi, dar erau contacţi este atât de mare încât populaţia din Suceava are nevoie de suport din exterior. Dacă sâmbătă am vorbit cu trei dintre doctoriţele de acolo, luni mi-am spus că trebuie să plec acolo. Am făcut acest lucru pentru că existau probleme organizatorice care vizau închiderea spitalului, iar noi trebuia să facem operaţională Urgenţa'', a povestit ea. Şi a găsit soluţii. ''Una dintre ele a fost să ducem medici şi asistenţi de aici şi să găsim alte resurse de medici şi asistenţi din afara spitalului care să nu fie contacţi sau suspecţi, precum şi resurse pentru populaţie astfel încât să se poată duce pentru câteva zile la Rădăuţi şi să îi susţinem pe cei de acolo. Un spital municipal a trebuit să preia un judeţ cu o populaţie mare precum Suceava. Tot cu fetele mele rezidente de anul IV şi V. În echipa de la Suceava, care a stat o săptămână, au fost şi colegi. Evident, era şi pentru noi ceva absolut nou'', a arătat aceasta.   Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO Atunci a fost momentul când a pus în practică ceea ce învăţase cu ocazia unei burse în SUA. ''Învăţasem despre cum se închide şi se redeschide un departament de urgenţă în cadrul unei burse pe care am avut-o în SUA, la Seattle, unde este punctul de referinţă al medicinei de urgenţă din lume, o legendă. Acolo învăţasem cum se face acest mecanism de a închide şi de a redirija cazurile către alte spitale, de a anunţa serviciile de ambulanţă. A fost o experienţă pe care la momentul respectiv am crezut că nu o voi folosi niciodată în viaţă. Nu părea posibil acest lucru în România, unde ne-am tot ocupat începând din 2000 şi până în 2020 de deschiderea de departamente de urgenţă, să deschidem terapii intensive şi de prim ajutor, să deschidem puncte aeromedicale. În ultimii 20 de ani, întotdeauna s-a deschis ceva, întotdeauna mă preocupam cum să deschid echipa de la Suceava, cum să deschid echipa de la Botoşani, cum să completez echipa de la Bacău şi toată Moldova, cum să facem ca SMURD-urile de acolo să funcţioneze 24 din 24 de ore, să aibă mai mulţi oameni, mai mulţi asistenţi, să fie formaţi, cu o pregătire cât mai bună. Niciodată nu ne-am gândit că vine o zi în care vom spune că departamentul de urgenţă dintr-un spital judeţean se închide. Situaţia era cu atât mai dificilă cu cât toată lumea vine la Urgenţe. În 20 de ani toată lumea a învăţat că există o poartă permanent deschisă, cea a Urgenţei. Acum exista situaţia să nu mai poată veni către această poartă şi apărea întrebarea unde se duc. Revenind, am rememorat ce învăţasem atunci, am încercat să aplic nu doar ceea ce am învăţat atunci. Am mai făcut cursuri şi cu cei de la SAMU din Paris, pe partea de dezastre. Acolo i-am ascultat cum intervin în ţările din Asia şi din Africa în care au fost calamităţi şi am învăţat cum intervii într-o zonă care îţi este necunoscută. Bine, Suceava nu era chiar o necunoscută pentru noi, dar una e să laşi echipa de acolo să lucreze şi doar să colaborezi cu ei doar pe anumite cazuri şi situaţii grave, şi alta e să nu ai deloc echipa de acolo disponibilă şi să înlocuieşti ceea ce ei făceau, ceea ce a fost greu. Evident, ISU Suceava a avut un rol important, dar au participat mai multe structuri. Nu atât de multe cât ne-am fi dorit. N-a existat, până s-a schimbat echipa din spital nu prea a existat o colaborare, nu pentru că nu voiau, ci pentru că nu ştiau cum să o facă şi le era foarte frică. Erau foarte mulţi medici şi asistenţi bolnavi. Atunci era o frică, se ştia mai puţin despre boala asta. Noi nu trebuie să uităm ce ştiam în martie 2020 şi ce ştim în martie 2021. Ştim mult mai multe", a arătat Diana Cimpoeşu.   Despre femei, ea spune că au în anumite situaţii o rezistenţă mai mare. "Cred că femeile au în anumite situaţii o rezistenţă mai mare chiar dacă ele au fost considerate multă vreme sexul slab. Cred că sunt doar sexul frumos. Şi asta s-a dovedit în cariera mea de medic de urgenţă. În medicina de urgenţă, ca în majoritatea domeniilor medicale, sunt mai multe femei. Ele au dovedit că sunt curajoase, că pot să facă faţă atât psihic, cât şi fizic, pentru că medicina de urgenţă e o specialitate în care ai nevoie şi de rezistenţă fizică şi de rezistenţă psihică, întrucât vezi foarte multe situaţii dramatice, foarte multe cazuri foarte grele cărora trebuie să le faci faţă. Şi SMURD-ul de la Iaşi are predominanţă feminină. Suntem mai mult de 50% femei'', a subliniat şefa UPU SMURD Iaşi.   Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO Viaţa Dianei Cimpoeşu înseamnă UPU şi SMURD, de aici îşi trage puterea, forţa. "E o parte din viaţă faptul că eşti soţie, eşti mamă, eşti fiică. Sunt doctoriţe de la noi care fac şi alte activităţi: fac modeling, fac medicină complementară, plecând de la specialitatea asta foarte grea şi-au găsit şi lucruri complementare, fac activităţi normale, nu doar trăiesc în UPU şi în SMURD. Eu trăiesc în UPU şi în SMURD. Anul 2020 mi-a reamintit ce am trăit în urmă cu 20 de ani, când am făcut sistemul de urgenţă prin Unitatea de Primiri Urgenţe de aici, de la Spitalul 'Sf. Spiridon', care a fost prima din Moldova şi una dintre primele din ţară, iar mai apoi am construit rând pe rând pe cea de la Spitalul de Copii, pe cea de la Spitalul de Neurochirurgie şi ne-am dus mai departe către restul regiunii de Nord-Est. Anul 2005 a însemnat crearea SMURD-ului, primul din regiunea de Nord-Est, şi rând pe rând toate celelalte până la cel din Republica Moldova. Trăiesc în UPU şi SMURD şi zi şi noapte. Anul 2020 a însemnat foarte multă activitate în afara orelor de program. Nu era nici până atunci altfel, dar anul 2020 m-a readus în anul 2000, atunci când trebuia să fac ceva pentru Urgenţe zi şi noapte, şi sâmbătă şi duminică. Şi în cele două săptămâni de vacanţă din 2020, una în iulie, alta în august, mă trezeam cu telefon în care ni se spunea câţi pacienţi COVID avem, câţi pacienţi suspecţi, câţi confirmaţi, şi pentru cine nu s-au găsit locuri. Îmi place să ies la plajă dimineaţa foarte de dimineaţă. La 7,30 mă aşezam pe şezlong şi încercam să găsesc locuri pentru pacienţii COVID pozitiv, pentru suspecţi şi confirmaţi pentru spitalele din Iaşi, vorbind rând pe rând cu colegii din aceste spitale. Apoi continuam ziua la fel", ne-a dezvăluit Diana Cimpoeşu. Ea nu este doar medic, ci şi profesor la Universitatea de Medicină şi Farmacie "Grigore T.Popa" din Iaşi. Totodată, este singurul coordonator de doctorat pe medicina de urgenţă din ţară. Chiar dacă a fost pandemie, Diana Cimpoeşu nu şi-a întrerupt activitatea de profesor. "Am continuat cursurile la început fizic, apoi online, iar din octombrie le-am reluat fizic, activitatea desfăşurându-se faţă în faţă pentru că e greu să predai doar online resuscitare sau intervenţie în traumă sau intervenţie în situaţii de şoc. Studenţii au venit, cei care erau deja voluntari în SMURD, dar şi alţii care şi-au dorit să facă voluntariat. Sunt studenţi care în perioada aceasta învaţă în faţa calculatorului şi îşi fac alte planuri pentru alte activităţi. Sunt şi studenţi care nu au putut să stea acasă şi care din primele zile ne-au spus: 'Am venit să ajutăm', 'Spuneţi-ne cum să ajutăm'. Şi asta înainte de ordonanţa de urgenţă în ceea ce priveşte voluntariatul plătit pentru studenţi. În zilele acelea a fost foarte important că am avut un om în plus, un om, doi, trei, zece care fac lucruri simple, de voluntar, dar care sunt foarte importante, care te ajută şi îţi dau sentimentul că nu eşti singur. Ăsta e avantajul din urgenţe. Nu lucrează un doctor singur cu un pacient, ci este o echipă. Nu la fel este în partea de prespital. În general, pe un elicopter eşti tu, un asistent şi doi piloţi. Cumva eşti singur şi ai o greutate mai mare pe umeri. Am continuat să fiu profesor şi pentru studenţi. Ei au cerut şi activităţi extracurriculare, am făcut un congres de medicină de urgenţă, în cadrul Zilelor UMF am făcut workshopuri pentru studenţii de limbă română şi pentru cei de limbă franceză şi engleză. Unii dintre ei voiau să înveţe mai mult şi să facă activităţi. N-am putut să le spunem: 'Noi suntem cu pandemia, suntem cu COVID-ul, nu mai putem să facem altceva'. Am făcut şi o activitate de pregătire pentru alte categorii profesionale, pentru alte specialităţi medicale. Primele traininguri le-am făcut pe parte de echipare-dezechipare. Acum pare un lucru simplu, dar la momentul respectiv era destul de dificil", a mai spus Diana Cimpoeşu. Când a intrat pe băncile Facultăţii de medicină, Diana Cimpoeşu a vrut să devină cardiolog. La rezidenţiat a ales însă medicina de urgenţă, inspirată fiind nu doar de familia care i-a insuflat dragostea de oameni, ci şi de un celebru film american care rula pe ecranele televizoarelor la începutul anilor '90. După finalizarea studiilor, atunci când a ajuns medic cu acte în regulă, s-a zbătut ca Iaşiul să fie printre primele oraşe din ţară unde să fie înfiinţată o cameră de urgenţă.   Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO La început a fost un mic departament în cadrul Spitalului 'Sf. Spiridon', pe care ulterior l-a transformat într-o Unitate de Primire a Urgenţelor unde zilnic sunt aduşi pacienţi în stare gravă nu doar din Iaşi şi din judeţ, ci din toată regiunea Moldovei, chiar şi din Moldova de peste Prut. Acum ea nu este doar medic şef UPU-SMURD, dublu licenţiat în medicină şi psihologie, coordonator SMURD pe Regiunea de Nord-Est sau profesor universitar, director de rezidenţiat ori singurul coordonator de doctorat din ţară pentru această specialitate, ci se află şi în board-ul celor mai importante instituţii de profil europene, una dintre acestea fiind Consiliul European de Resuscitare. "Am avut bucuria să cresc de la o specialitate care nu exista la ceva care cred că e important pentru viaţa medicală din România în acest moment. Am crescut odată cu alte ţări europene, pentru că tot atunci a început şi Irlanda, Marea Britanie şi Belgia. Sunt ţări care la fel ca şi România au început în anii '90. Sunt ţări în Europa care nu au încă această specialitate sau au medicina de urgenţă ca supraspecialitate. Mă refer la ţări mari şi importante, la Germania, Austria şi Elveţia. Olanda este una din ţările unde sunt medici care încearcă să introducă specialitatea la rezidenţiat. Sunt mândră că am putut face de la zero o specialitate care pur şi simplu nu exista. Existau medicii din serviciile de ambulanţă, care erau medici de medicină generală, dar specialitatea ca rezidenţiat, cu corespondent în universitate, nu exista. Sunt bucuroasă că am creat toate aceste lucruri. Le-am creat aici în Moldova, le-am creat în România, bineînţeles cu echipa din primele două generaţii, care suntem echipa domnului Arafat", a precizat medicul. Pentru Diana Cimpoeşu, a fi la UPU-SMURD înseamnă raţiunea de a trăi. Pentru ea, cei din UPU şi SMURD sunt marea ei familie, dar mai are una acasă care mereu a susţinut-o şi a sprijinit-o. "E minunat ce fac şi îi mulţumesc lui Dumnezeu pentru toată această putere, putere fizică, şi putere morală şi psihică. Puterea asta îşi trage rădăcina din familie. Am avut o familie care m-a susţinut întotdeauna pornind de la bunicii care m-au crescut şi care mi-au insuflat această dorinţă de a face mult, şi tot mai mult, şi de a iubi oamenii. Asta am văzut când am crescut în casa bunicilor mei, asta am văzut la bunica mea, profesoară de Biologie, de la ea am această dorinţă de a ajuta oamenii şi de a-i învăţa pe cei mici sau tineri cum să devină mari şi puternici, deşi am avut în formare medici sau asistenţi care aveau vârsta mult mai mare decât a mea. Am avut şansa să fiu în comisiile de medic primar încă de când aveam 32 de ani, fiind prima generaţie de medici de urgenţă. Străbunica m-a crescut până am devenit medic rezident, bunicii m-au crescut până am făcut SMURD-ul, de la mama, care farmacistă fiind m-a adus în domeniul acesta. Eram în copilărie prezentă des la Secţia Paşcanu a Spitalului de Pneumoftiziologie, unde mama era farmacistă, şi eram aşa de încântată că era totul aşa de minunat. Era o farmacie clasică cu tot felul de borcănele, de substanţe, de preparate farmaceutice. Era o lume miraculoasă, foarte, foarte frumoasă. Soţul şi băiatul m-au susţinut foarte mult", ne mai spune Diana Cimpoeşu.   Foto: (c) ADRIAN CUBA / AGERPRES FOTO Îşi doreşte să petreacă mai mult timp cu familia, mai ales cu fiul său, un student emerit la o prestigioasă universitate de arhitectură din străinătate. "Mă trezesc fericită în fiecare dimineaţă şi îmi propun foarte multe lucruri. Dacă reuşesc să mă culc seara, pentru că des îmi sună telefonul şi după ora 23,00 - 24,00, adorm cu un fel de checklist cu ce am reuşit să fac, ce nu am reuşit să fac, pentru că mai sunt lucruri pe care nu reuşesc să le fac şi mi le propun să le fac a doua zi sau într-un termen mult mai scurt. Ce nu reuşesc să fac destul e să scriu sau să fac cercetare atât cât mi-aş dori. Nu mai reuşesc să dedic familiei timp suficient de mult. Mi-aş dori să pot dedica şi mai mult băiatului meu, tatălui meu, familiei mele în general. Rămân cu restanţe la capitolul acesta, poate mai rămân cu restanţe şi cu timpul dedicat mie. De acolo mai tai câte ceva. Partea cu sportul nu e chiar zilnică, sunt perioade în care fac schi sau înot sau fac drumeţii mai intense. Sunt şi duminicile în care lucrez pe elicopter sau maşină şi nu mai ajung la biserică. Şi aici mai rămân cu restanţe'', a subliniat ea. Cum se caracterizează? - ''Sunt un om care crede că tot ce fac, mă refer la activitatea medicală, este şi voinţa şi mâna divinităţii, şi mă ajută atunci când toată ştiinţa medicală nu mai reuşeşte să facă faţă. Mă ajută fie să salvez un om, fie să înţeleg că acestea sunt limitele oamenilor pe pământ pentru că mi-e greu şi mie să accept că există limite şi mi-e greu să le explic celor din echipa mea că uneori sunt limite şi că am făcut tot ce se poate, dar viaţa cuiva s-a sfârşit într-un anumit moment. Nu ştiu să mă fi plictisit vreodată. Nu-mi amintesc să mă fi plictisit. Ceea ce mă caracterizează foarte mult este 'a face', pentru că în fiecare situaţie trebuie să vedem ce facem, ce e de făcut. Trebuie să începem cu noi, să nu ne aşteptăm întotdeauna ca ceilalţi să facă ceva, iar noi doar să criticăm, să privim sau doar să aşteptăm. Nu, toate lucrurile încep cu ce putem face noi, ce pot face eu pentru un lucru, pentru o fiinţă, pentru o situaţie, după care văd ce aştept de la ceilalţi. A fost şi un moment în care, pierzând-o pe mama şi pe bunicii mei, mi-am dat seama că un alt verb important este acela de 'a fi'. Am început din clipa aceea să îmi acord timp şi mie pentru că până în 2015, când am pierdut-o pe mama, verbul era doar 'a face' şi a merge înainte. Din acel moment, mi-am dat seama că trebuie să şi fim, iar la această existenţă a noastră trebuie să participe şi lucrurile frumoase din viaţă, nu doar lucrurile grele. Mi-am dat seama că trebuie să ofer vieţii mele şi lucruri frumoase. De când am fost în luna de miere şi până atunci nu fusesem în niciun concediu, toate călătoriile mele se combinau congres - conferinţă - curs cu două zile în care vizitam ceva, mă plimbam undeva sau făceam plajă. De atunci, vacanţele au început să aibă un rol în viaţa mea, nu atât cât îşi permit alţii, cât să mă facă să adun energie. Adun energie în primul rând din relaţia cu băiatul nostru, dar şi din lucrurile frumoase pe care le fac", a mai spus Diana Cimpoeşu. AGERPRES/(A - autor: Daniela Malache, editor: Georgiana Tănăsescu, editor online: Adrian Dãdârlat)   Citeşte şi:   FEMEI ÎN LINIA ÎNTÂI/ Paramedicul Mihaela Enache (ISU Giurgiu): Lupta pentru viaţă nu ia pauză niciodată   FEMEI ÎN LINIA ÎNTÂI/Olivia Roxana Pop - paramedicul cu păr bălai de pe Valea Gurghiului pregătit pentru neprevăzut   FEMEI ÎN LINIA ÎNTÂI / Dr. Ramona Vasile (infecţionist): Toată societatea va avea de învăţat din această perioadă grea   FEMEI ÎN LINIA ÎNTÂI / Dr. Diana Manolescu (Timiş): Când simţeam că suntem jos, ne gândeam la cei aflaţi în suferinţă   FEMEI ÎN LINIA ÎNTÂI / Dr. Maria Salanţa (UPU-SMURD Târgu Mureş): Cazurile în care te simţi fără putere te marchează   FEMEI ÎN LINIA ÎNTÂI/ Dr. Laura Ghibu Ventimiglia: Am reuşit să explic lucruri complicate în mod simplu   FEMEI ÎN LINIA ÎNTÂI/ Mureş: Rodica Molnar - o mamă ce a schimbat politica de sănătate în domeniul diabetului în România 
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă