FCSB poate rămâne fără căpitan! Florin Tănase, suspect de ruptură musculară! Ce se întâmplă cu Dennis Man | EXCLUSIV

3 luni in urmă 25

Florin Tănase, căpitanul în vârstă de 25 de ani lui FCSB, a ieșit accidentat din meciul cu Gaz Metan Mediaș, scor 3-2, din etapa cu numărul 11 din Liga 1.

Lipsa unei pauze după convocările la prima reprezentativă și cea de tineret, și-a spus cuvântul pentru Florin Tănase, Dennis Man și Darius Olaru.

În minutul 67 al partidei dintre Gaz Metan Mediaș și FCSB, Florin Tănase a cerut schimbare, acuzând o problemă musculară. În locul său a intrat tânărul Octavian Popescu, iar banderola a trecut pe brațul lui Olimpiu Moruțan.

Florin Tănase, suspect de ruptură musculară, după Gaz Metan Mediaș – FCSB

Potrivit surselor ProSport, Florin Tănase este suspect de ruptură musculară.

Imediat după meci, fotbalistul roș-albaștrilor a plecat direct către București, pentru a efectua mai multe investigații. Florin Tănase ar fi simțit exact ca în momentul unei rupturi musculare, fapt care i-a îngrijorat și mai tare pe cei din staff-ul lui FCSB.

Schimbarea lui Florin Tănase a venit după ce Toni Petrea a fost nevoit să îl înlocuiască și pe Dennis Man, care în minutul 26 a acuzat dureri la piciorul drept, s-a așezat pe gazon și a hotărât, împreună cu staff-ul medical, că este mai bine să nu continue jocul.

Din fericire, situația lui Dennis Man nu este una delicată precum în cazul lui Florin Tănase. Sursele ProSport informează că atacantul în vârstă de 22 de ani a suferit o contractură sau, cel mult, o întindere musculară. Înlocuirea sa cu Sergiu Buș, în minutul 28, a fost mai mult o măsură de precauție luată de către staff-ul roș-albaștrilor.

Darius Olaru a jucat și el cu dureri, a înscris două goluri, în minutele 11 și 31, iar Toni Petrea a decis să îl înlocuiască și pe el în minutul 53, cu Alexandru Buziuc.

Sergiu Buș a înscris golul decisiv, în minutul 90, din penalty, și a readus-o pe FCSB în fruntea clasamentului Ligii 1, la două puncte distanță de rivala CS U Craiova.

Pentru Gaz Metan Mediaș au marcat Deaconu ’16 și Valente ’60, iar echipa lui Jorge Costa rămâne pe locul 9, cu 13 puncte, după cele 11 etape disputate.

Dennis Man le dă motive de îngrijorare celor de la FCSB! A acuzat probleme medicale la meciul cu Gaz Metan și a fost înlocuit cu Sergiu Buș | VIDEO Darius Olaru, „pedepsit” după ce a marcat două goluri în partida Gaz Metan – FCSB! Decizia surprinzătoare a antrenorului Toni Petrea Valentin Crețu, gafă mare la Mediaș! A făcut cadou un penalty din care Gaz Metan a egalat-o pe FCSB | VIDEO

The post FCSB poate rămâne fără căpitan! Florin Tănase, suspect de ruptură musculară! Ce se întâmplă cu Dennis Man | EXCLUSIV appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă