FCSB insistă să joace pe Stadionul Steaua. Gigi Becali: ”Am făcut cerere!”

6 zile in urmă 5

  • Media: Fotbal Club, luni, 19:30, Digi Sport 1

  • Liga 1: FC Argeș - CFR Cluj, luni, 20:30, Digi Sport 1

Oficialii vicecampioanei Ligii 1 vor să profite de suspendarea de patru etape pe care au primit-o cei de la CSA Steaua, ca urmare a incidentelor de la meciul cu Dinamo, din Liga 2, și astfel să poată intra pe arena care a costat aproximativ 100 de milioane de euro.

FCSB insistă să joace pe Stadionul Steaua. Gigi Becali: ”Am făcut cerere!”

”Da, așa este. I-am spus lui Vali (n.r. - Valeriu Argăseală, președintele executiv al clubului) să facă cerere ca să jucăm pe Ghencea. Din ce știu probabil că s-a și făcut deja”, a anunțat Becali, la Pro Arena.

Astfel, milionarul din Pipera a reiterat planul celor de la FCSB pe care l-a expus public și în ziua în care Comisia de Disciplină a FRF a dictat măsurile drastice împotriva echipei din Ghencea.

De altfel, meciul din etapa a șaptea a ligii secunde, din weekendu-ul trecut, pe care CSA Steaua trebuia să-l joace contra celor de la Unirea Constanța a fost amânat, pentru că organizatorii n-au avut timp pentru a găsi un alt stadion.

Decizii dure ale Comisiei după incidentele de la Dinamo - CSA Steaua. Stadioane suspendate și amenzi uriașe

Muzica orașelor este pașaportul tău către locurile care au oferit lumii 6 dintre cei mai mari compozitori. Pe Digi Life și Digi Online, azi de la ora 20:00

Incidentele provocate de suporteri la partida din etapa a șasea a ligii secunde, dintre Dinamo și Steaua, au adus sancțiuni severe din partea Comisiei de Disciplină a FRF.

Galerie Foto

Astfel, clubul organizator, Dinamo, a primit două amenzi care însumează 15.000 de lei și interzicerea de a evolua două partide pe teren propriu.

Pentru "câini", acest lucru nu pare a fi o problemă, mai ales că arena pe care au declarat-o la FRF ca fiind ”proprie”, cea din Clinceni, nu mai reprezenta o variantă viabilă, conform spuselor lui Vlad Iacob.

Partidele în care Dinamo o să aibă stadionul suspendat sunt cu Unirea Slobozia și cu Ripensia Timișoara.

Militarii au fost penalizați și mai dur, cu amenzi în valoare de 83.750 de lei. De asemenea, Steaua va fi nevoită să joace patru partide considerate pe teren propriu departe de arena din Ghencea.

Trupa lui Daniel Oprița va fi astfel nevoită să joace, pe un alt stadion, contra celor de la Unirea Constanța, Poli Timișoara, Oțelul în Liga 2, și cu Chindia Târgoviște. Partida contra dâmbovițenilor va fi din play-off-ul Cupei României și se va disputa miercuri, 28 octombrie, în direct la Digi Sport. Ora va fi fixată în funcție de stadionul care va găzdui acest meci.

Decizia Comisiei de Disciplină poate fi atacată de cele două cluburi la Comisia de Recurs.

Etichete: gigi becali , stadion steaua , valeriu argaseala , sanctiuni steaua , fcsb stadion steaua


Urmărește știrile digisport.ro și pe Google News


Noua Aplicaţie Digi Sport poate fi descărcată din

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă