FCSB, înapoi în Ghencea? Gigi Becali anunță singura condiție pentru a le face pe plac suporterilor! „Să mă sune şi să îmi spună: «Te rog eu să joci»”

1 lună in urmă 1

Gigi Becali spune că este foarte greu ca FCSB să revină în Ghencea, în ciuda mesajului suporterilor, care vor ca echipa să joace pe stadionul Steaua. Omul de afaceri are, totuși, o condiție în urma căreia și-ar putea călca pe inimă.

FCSB este iar în căutarea unui stadion pe care să îl numească acasă. Echipa lui Gigi Becali nu va mai putea juca din aprilie pe Arena Națională, care va fi închisă pentru pregătirea Campionatului European 2020.

Una dintre variantele lui Gigi Becali ar putea fi stadionul Steaua, recent inaugurat. Suporterii au anunțat, prin liderul Gheorghe Mustață, că vor ca Florinel Coman și compania să joace în Ghencea.

FCSB, înapoi în Ghencea? Gigi Becali anunță singura condiție pentru a face pe plac suporterilor: „Să mă sune şi să îmi spună: «Te rog eu să joci»”

„Unde să joc în Ghencea?! Joc în Ghencea într-o ţară normală. Pentru ce-mi trebuie scandaluri? Joc în Ghencea dacă îmi zice ministrul Apărării.

Să mă sune şi să îmi spună: «Domnul Becali, te rog eu să joci, dacă vrei, în Ghencea». Dacă nu îmi zice, nu joc. Ce-mi trebuie balamuc?! Gata, am 63 de ani, nu mai am puterea să mă lupt”, a spus Gigi Becali pentru AS.ro.

Gigi Becali, scandal cu Alin Petrache pentru Arcul de Triumf

O altă variantă pentru FCSB ar putea fi Arcul de Triumf, arenă care este și favorita lui Gigi Becali. Patronul va trebui, totuși, să treacă peste opoziția lui Alin Petrache.

Președintele FRR a declarat în exclusivitate pentru ProSport că subiectul nu poate fi unul de cancan și că nu vrea să audă de această variantă.

„Stadionul Național de Rugby Arcul de Triumf nu este subiect de polemică. Documentele vorbesc și nimeni nu poate să fie peste decizia Regelui Carol, indiferent de cum îl cheamă. Stadionul este al Rugbyului. Nu al vreunui președinte!

108 de ani de istorie nu sunt cancan. Rugbyul nu renunță la terenul său istoric. Nu doresc o polemică cu nimeni. Vorbim pe documente, nu e o șuetă de cafenea, chiar dacă MTS și domnul Becali văd că au aceeași retorică”, a declarat Alin Petrache, președintele Federației Române de Rugby, pentru ProSport.

Pe «Arcul de Triumf» o să jucăm, dar și acolo există un stăpân, e Petrache. El a fost ales acolo, dar el e stăpân acum. În România, când e ales cineva pe funcție, el e stăpân. Ho, bă, că nu ești, bă, stăpân. Sunt bani publici! Și acolo se închiriază
Gigi Becali

The post FCSB, înapoi în Ghencea? Gigi Becali anunță singura condiție pentru a le face pe plac suporterilor! „Să mă sune şi să îmi spună: «Te rog eu să joci»” appeared first on Prosport.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă