FC Botoșani - Shkendija 0-1. Marius Croitoru, dărâmat după eliminarea rușinoasă: „E cea mai tristă seară din viața mea!”

5 luni in urmă 16

„Sunt trist, supărat. Dar asta este viața. Trebuie să mergem înainte. Azi nu am putut face mai mult. Îmi pare rău pentru băieți, și pentru țară. Din păcate, n-am putut să ajutăm coeficientul țării. Îmi pare nespus de rău! N-am fost limpezi în careu, am avut ocazii, n-am dat gol. 

Băieții și-au dorit, n-am ce să le reproșez. E greu să-mi găsesc cuvintele. Cred că e cea mai tristă seară din viața mea! Am dominat clar. Am avut ocazii mari, dar n-am găsit unghiul potrivit. Am avut și un penalty, însă arbitrii nu au văzut. Și noi probabil am fost avantajați în alte meciuri.

Nu știu cât de supărat e domnul Iftime, dar mai supărat decât mine nu cred că poate fi. Îmi doresc din tot sufletul să repetăm rezultatele bune de anul trecut”, a declarat Croitoru în emisiunea „Fotbal Club”, de la Digi Sport.

„Am avut o șansă uriașă de a obține ceva minunat pentru club. Am jucat bine, dar n-am punctat. Ne-a lipsit acel detaliu, execuția. Am dat peste cea mai bună echipă din prezent din țara mea”

David Babunski, mijlocaș FC Botoșani

„Ce să ne lipsească? Golul. Am primit unul rapid și apoi n-am mai putut reveni în joc. Orice a fost, nu mai putem întoarce. Mi-e și rușine! N-am fost cu gândul la Mourinho și Tottenham. Asta este viața de portar, dacă nu ai poziționare bună, e posibil să fi greșit" 

Eduard Pap, portar FC Botoșani

Citește mai multe știri de actualitate:

Ianis Hagi, integralist la Rangers în victoria zdrobitoare din Europa League! Ce a făcut românul7 scurte » Unde sunt fanii FCSB care strigau că Dinamo merită să fie retrogradată?

Șocant cum a ajuns să trăiască în Italia un român care a lucrat la AC Milan. Ce s-a întâmplat în familia lui

Libertatea

Playtech: 'România va fi cucerită de Rusia' - Previziunea îngrijorătoare care urmează să vină peste câteva luni
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă