FBI controlează militarii înaintea ceremoniei de învestire a lui Joe Biden, după informațiile conform cărora unii dintre manifestanţii de la Capitoliu aveau legături cu armata

1 lună in urmă 28

Agenţiile americane însărcinate cu supravegherea respectării legii îi controlează pe membrii Gărzii Naţionale pentru a se asigura că aceştia nu prezintă niciun risc în 20 ianuarie, ziua ceremoniei de învestire a lui Joe Biden în funcţia de preşedinte al SUA, a anunţat duminică generalul Daniel Hokanson, transmite Agerpres.

După asaltul din 6 ianuarie asupra Capitoliului, când susţinători ai preşedintelui în exerciţiu Donald Trump au invadat sediul Congresului american, în presă au apărut informaţii conform cărora unii dintre manifestanţi aveau legături cu armata.

Generalul Daniel Hokanson, care conduce Biroul Gărzii Naţionale, a fost întrebat de CBS News cu privire la eventualele controale la care sunt supuşi militarii înaintea sosirii lor la Washington.

Citește și Șefii Statului Major din SUA avertizează militarii să nu se amestece în atacurile violente care ar putea să aibă loc la inaugurarea lui Joe Biden

”În coordonare cu Serviciul Secret şi cu FBI, toţi militarii care au sosit au fost trecuţi prin sită”, a răspuns generalul Hokanson.

Aproximativ 25.000 de membri ai Gărzii Naţionale au fost desfăşuraţi în capitala federală a SUA.

Într-o scrisoare adresată recent trupelor americane, şefii de stat-major au afirmat că turbulenţele din 6 ianuarie sunt ”incompatibile cu statul de drept” şi le-au cerut soldaţilor să ”întruchipeze valorile şi idealurile naţiunii” americane.

În 6 ianuarie, sute de susţinători ai lui Donald Trump au luat cu asalt Capitoliul din Washington într-o tentativă de a opri procedura de certificare a victoriei lui Joe Biden la alegerile prezidenţiale din SUA din noiembrie, confruntându-se cu poliţia la sediul Congresului american. Aceste confruntări au cauzat moartea a cel puţin cinci persoane, printre care un ofiţer de poliţie.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă