Fatih Terim, decizie de ultimă oră în cazul lui Moruțan » Ce se întâmplă cu mijlocașul român

4 săptămâni in urmă 13

Articol de GSP - Publicat sambata, 30 octombrie 2021, 13:54 / Actualizat sambata, 30 octombrie 2021 14:14

După ce a pierdut derby-ul cu Beșiktaș, scor 1-2, Fatih Terim, antrenorul celor de la Galatasaray, schimbă tactica de joc pentru următoarea partidă de campionat, cea cu Gaziantep.

Aceatsă decizie îl va implica pe Olimpiu Moruțan (22 de ani), care va ocupa un alt post în echipa turcă.

Potrivit turcilor de la Fanatik.com, Terim este derminat să-l treacă pe Moruțan în spatele vârfului, el evolând până acum în flancul drept al atacului lui Galata. Cicâldău ar urma să rămână pe poziția actuală, unul dintre cei doi mijlocași la închidere.

Presa din Turcia, contrariată de Moruțan

Presa din Turcia a observat ceva la Olimpiu Moruțan, playmakerul celor de la Galatasaray. Transferat la cererea expresă a lui Fatih Terim, în startul acestui sezon, Moruțan îi contrariază pe turci. 

Fostul jucător de la FCSB a evoluat în 11 meciuri, 8 în campionat, dar în niciuna dintre aceste partide nu a reușit să stea până la finalul meciului pe teren. Chiar și în derbyul cu Beșiktaș, pierdut de Galatasaray cu 1-2, Moruțan a fost nevoit să fie schimbat cu Ryan Babel în minutul 64.

Curățenie la echipa lui Moruțan și Cicâldău

Antrenorul Fatih Terim (68 de ani) vrea să ia măsuri radicale după acest derby. Fatih Terim este nemulțumit de startul actualei stagiuni și le-a transmis conducătorilor o listă cu 7 jucători de care nu mai are nevoie. Printre ei se numără și oameni cu experiență, precum olandezul Ryan Babel sau DeAndre Yedlin. 

Alexandru Cicâldău și Olimpiu Moruțan păstrează poziții de forță, oameni de bază în noul proiect al grupării „Cim Bom”, informează sursa citată.

LISTA FOTBALIȘTILOR INDEZIRABILI DE LA GALATASARAY:

  • Fatih Ozturk - portar, 34 de ani
  • Gustavo Assunçao - mijlocaș, 21 de ani
  • Ryan Babel - atacant, 31 de ani
  • Aytaç Kara - mijlocaș, 28 de ani
  • DeAndre Yedlin - fundaș, 28 de ani
  • Sofiane Feghouli - mijlocaș, 31 de ani
  • Mbaye Diagne - atacant, 29 de ani

Fatih Terim a cerut mutări importante în pauza de iarnă. Vicecampioana Galatasaray ocupă doar locul 8 în prima ligă turcă, cu 17 puncte strânse în 10 runde. Formația lui Cicâldău și Moruțan stă mai bine în Europa League, unde conduce grupa cu Lazio, Marseille și Lokomotiv Moscova.

Valeriu Iftime, critici pentru Ianis Hagi, Moruțan, Mihăilă și Man

Iftime e deranjat peste măsură de atenția pe care cei patru tineri fotbaliști români o primesc din partea mass-media, fiind de părere că aceștia și-au atins deja limitele la cluburile unde evoluează în prezent. Patronul Botoșaniului i-a luat pe toți în colimator.

„Am transferat doi la Parma, iar acum nu-i mai vedem. Erau niște oameni de la Hagi, nu mai vezi, nu mai auzi nimic de ei. Îl promovăm pe Moruțan de parcă ar fi steaua lumii. Lumea îi promovează enorm de mult. Copilul ăsta al lui Hagi se transferă toată ziua la echipele mari.

Dar nu-l ia nici naiba, în opinia mea. Unde să plece, mă? El trebuie să fie cel mai bun acolo unde e acum și văd că e rezervă din când în când. N-avem fotbaliști expresivi. N-avem un Hagi, un Popescu. 

Asta cred că pleacă și de la faptul că trag pisica de coadă până la 18 de ani. Învață tot ce trebuie să învețe de la putorile bătrâne din fotbalul românesc, trageri de timp, exagerări”, a declarat Valeriu Iftime, la GSP Live.

Citește alte știri din fotbalul internațional:

„O s-o omor pe maică-ta, apoi o să te omor și pe tine!” » Fotbalistul cu 165 de meciuri în Premier League a povestit momentele cumplite

Blochează numirea lui Xavi la Barcelona! » Comunicat de ultimă oră

Playtech: Anamaria Prodan se dezlănţuie: Laurențiu Reghecampf și-a jefuit familia pentru amantă. Acuzaţii bombă


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă