Fata din Mehedinți incendiată de un criminal s-a recuperat după atac – Dezvăluiri emoționante

2 luni in urmă 45

Tanara incendiata Tanara incendiata

Fata din Mehedinți, arsă în iunie 2020 de un criminal eliberat condiționat, începe o viață nouă. Măriuca și-a revenit după tragedia cumplită prin care a trecut și este mai optimistă ca niciodată. A povestit momentele prin care a trecut și cât de mult a fost ajutată să depășească momentul și să meargă mai departe. Tot ce își dorește acum este să continue școala și, la rândul ei, să devină terapeut pentru copiii cu arsuri. 

VINERI, 13 AUGUST 2021, 12:31

SURSĂ: Realitatea PLUS

AUTOR: Ivancica Mihaela

,,Am visat multe lucruri și am visat toate rudele mele. Când era să merg la operație, cred ca din cauza asta, era așa de frig, era zăpadă și rece. Și când ieșeam, apărea soarele din senin. Era acolo o casă și mereu încercam să pun mâna pe clanță să intru acolo, numai că picam mereu jos când încercam să deschid clanța aia... vise’’, a povestit Măriuca.

Tânăra are acum 19 ani și chiar dacă a trecut printr-o tragedie nu s-a lăsat doborâtă. Și-a amintit cu zâmbetul pe buze de toată experiența din spital și a povestit cât de mult a fost ajutată de medicii și de oamenii din jurul ei. Fata a supraviețuit după ce a fost incendiată de un criminal eliberat condiționat, a stat două săptămâni în comă în România, apoi s-a recuperat în Germania.

,,Doamna mea doctor, ca sa stau cuminte la anestezie, îmi aducea înghețată. Nu înțelegeam de ce nu vine tati la mine, eu credeam ca sunt la spital în Severin’’, a explicat aceasta.

Acum, Măriuca învață pentru proba la limba română a bacalaureatului, după care va pleca din nou la tratament. Știe deja și ce ar vrea să facă pe viitor.

,,Să devin spiholog pe trauma, adică să lucrez într-un spital cu copiii arși sau să fiu asistentă, am mai multe variante. Îmi place pentru că s-au implicat și alți oameni’’, a mai precizat tânăra pentru libertatea.ro.

Măriuca susține că nici discuțiile despre atac sau despre criminal nu o mai afectează.

,,Am fost conștientă până am ajuns la spital la Severin și acolo știu că m-au întrebat ce am pățit, le-am zis și nu mai știu nimic de atunci. Îl știam de când a venit acolo, eram prieten de familie cu cel care i-a dat casa să stea, s-a împrietenit cu tati, venea pe la noi, ne duceam și noi la el. Nu a dat niciodată semne că avea așa ceva în cap’’, a adăugat Măriuca.

Tânăra stă acum într-un apartament închiriat din donații, iar fratele ei de 18 ani a ieșit din centrul din plasament unde fusese dus după atac. S-a dus și el la muncă în Franța, unde lucrează și tatăl lor.

Atacul asupra tinerei a avut loc pe 12 iunie 2020. Măriuca era în casă cu bunica și cu fratele ei, când criminalul recidivist, Ion Turnagiu, eliberat condiționat în 2020, a intrat și i-a dat foc. La câtava luni după gestul comis, criminalul s-a sinucis în arest. 

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă