Falşi vaccinaţi din Satu Mare, ajunşi la spital cu forme grave de covid, au "turnat" la DNA întreaga reţea. "Sunt coordonaţi de către DSP"

3 săptămâni in urmă 26

De Simona Vasiac.
Publicat: 16.11.2021, 19:46.
Actualizat: 16.11.2021, 19:46

O reţea uriaşă cu certificate de vaccinare false a fost descoperită în Satu Mare. Peste 3.000 de oameni ar fi fost imunizaţi la chiuvetă cu ajutorul unor angajaţi DSP, în schimbul unor sume între 200 şi 300 de euro. Totul a ieşit la iveală când o parte dintre falşii vaccinaţi, angajaţi ai consiliului judeţean, au ajuns la spital, cu forme grave de COVID. Abia atunci le-au mărturisit doctorilor ce au făcut şi cine i-a ajutat. 

Fabrica de certificate false funcţiona în centrul de vaccinare din Vama Petea. De aici, au plecat peste 3.000 de certificate de vaccinare false. Taxa pentru doritori varia între 200 şi 300 de euro. Contra acestor sume, funcţionari publici le introduceau datele în registrul electronic de vaccinări şi aruncau serul la chiuvetă, fără ca persoana să treacă măcar prin centru. Frauda a ieşit la iveală în luna septembrie când mai mulţi funcţionari publici, printre care şi angajaţi ai Consiliului Judeţean, ar fi ajuns la spital, în stare gravă, şi ar fi mărturisit totul.

Constantin Demian, Spitalul județean de Urgență Satu Mare: În cadrul anamnezei este o întrebare firească: dacă v-ați vaccinat? Sigur, cei care au recunoscut că sunt în posesia unui certificat eliberat cu conform expresiei acesteia la chiuvetă am consemnat acest lucru.

Plini de remuşcări, au spus şi de unde au obţinut certificatul fals. Timp de trei luni, toată operaţiunea a fost filată de ofiţeri ai Direcţiei Generale Anticorupţie. Aşa a ieşit la iveală o reţea bine pusă la punct în care ar fi fost implicaţi, potrivit surselor Observator, angajaţi ai DSP, asistente şi registratori. Clienţii preferaţi ar fi fost românii care se întorceau la muncă în străinătate.

Livia Săplăcan, purtător de cuvânt DNA: Procurorii de la serviciul teritorial Oradea efectuează cercetări privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și fals, presupus a fi comise de către funcționari publici.

Certificate de vaccinare gata completate în alb

13 percheziţii au avut loc, în judeţele Bihor şi Satu Mare, la casele unor suspecţi, dar şi la centrul de vaccinare din Vama Petea.

La una dintre locuinţele percheziţionate, oamenii legii au găsit câteva zeci de mii de euro, dar şi certificate de vaccinare gata completate sau în alb. Mai multe persoane au fost duse la audieri, iar printre ei se numără și asistenți medicali.

Livia Săplăcan, purtător de cuvânt DNA: Percheziţiile s-au finalizat, procurorii urmează a evalua documentele care au fost ridicate.

Angajaţii ar fi coordonaţi de DSP

Direcţia de Sănătate Publică şi Consiliul Judeţean Satu Mare îşi pasează responsabilitatea fabricii de certificate false.

Macrina Mihai, director DSP Satu Mare: Nu sunt angajaţii Direcţiei de Sănătate Publică. Sunt angajaţii unităţii administrativ-teritoriale care solicită înfiinţarea centrului de vaccinare.

Csaba Pataki, președinte CJ Satu Mare: Deci ei sunt angajaţi de către noi, formal, dar fondurile sunt organizate de către DSP. Sunt coordonaţi de către DSP.

Centrul de vaccinare din Vama Petea funcţionează din luna mai. Turele erau împărţite în 12 ore, iar pe fiecare tură erau câte şase angajaţi. Deocamdată, nimeni nu a fost reţinut.

Puteţi urmări ştirile Observator şi pe Google News!

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă