Falimentul City Insurance: Despăgubirile solicitate, estimate la peste 100 milioane de euro

2 săptămâni in urmă 27


Păgubiții și clienții City Insurance, asigurator aflat în procedură de faliment, au trimis 56.900 de cereri de plată, iar valoarea despăgubirilor solicitate până în prezent este estimată la aproximativ 530 milioane de lei, adică 106 milioane de euro, conform Autorității de Supraveghere Financiară, a informat hotnews.ro.


Referitor la posibilitatea ca data de 29 noiembrie să fie cea la care se vor face primele plăți către păgubiții City Insurance, Autoritatea de Supraveghere Financiară a spus că Fondul de Garantare „este în drept să efectueze plăți”, dar numai „cu respectarea dispozițiilor legale”.


„Termenul de 29 noiembrie pentru demararea plăților în contul City Insurance respectă prevederile legale care dispun că, în termen de 60 de zile de la data publicării în Monitorul Oficial al României a deciziei ASF de retragere a autorizației de funcționare și constatare a existentei indiciilor stării de insolvență a asigurătorului”, a transmis Autoritatea de Supraveghere Financiară.


Falimentul City Insurance


Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) a anunțat pe 17 septembrie ridicarea autorizației de funcționare și constatarea stării de insolvență a City Insurance, cel mai mare asigurător din domeniul RCA, care are o cotă de piață de 45% și 3 milioane de clienți.


A fost al patrulea faliment al unei companii de asigurări în ultimii șase ani. Astra Asigurări și Carpatica Asig, precedenții lideri de piață, au intrat, la rândul lor, în colaps. La acestea se adaugă o companie mai mică, Certasig, lichidată și ea.


Situația City Insurance s-a deteriorat rapid în acest an, după ce ASF a descoperit că un cont de 50 de milioane de euro din Elveția, prezentat de companie încă din 2017, era de fapt fals. Ceea ce înseamnă că nu deținea rezervele necesare pentru a acoperi polițele emise.


În vară aceasta, City Insurance a demarat o majorare de capital de 150 de milioane de euro, dar investitorul care a promis că vine cu bani nu a vărsat suma.


Citeşte Articolul Întreg pe Sursă