Făcut "blatist" de Gigi Becali, Cristi Săpunaru i-a dat replica patronului de la FCSB după mai bine de 4 ani

2 luni in urmă 30

  • Liga 1: FC Voluntari - U Craiova 1948, sâmbătă, 19:15, Digi Sport 1

  • Liga 1: CFR Cluj - Chindia Târgoviște, sâmbătă, 22:00, Digi Sport 1

Răspunsul lui Cristi Săpunaru pentru Gigi Becali

Căpitanul giuleștenilor a răspuns acuzațiilor de blat formulate de Gigi Becali în urmă cu 4 ani, în momentul în care FCSB a pierdut lupta la titlu cu Viitorul. Atunci, Cristi Săpunaru și-a marcat câte un autogol în fiecare dintre cele două partide dintre Astra Giurgiu și gruparea constănțeană.

  • Pe 3 aprilie 2017, Viitorul a învins-o pe Astra în deplasare, cu 2-1, la capătul unui meci în care Cristi Săpunaru și-a dat un autogol și a comis un penalty. 
  • Pe 29 aprilie, Viitorul a trecut de Astra pe teren propriu, cu 3-2. În acea partidă, fundașul central a deviat în propria poartă șutul lui Țucudean, la scorul de 1-1.

"Poți să zici orice de mine, dar blatist n-am fost în viața mea! Când am dat pe lângă ea și-a scăpat Alibec singur n-am mai fost blatist? Fiecare greșește... Dacă e vreun jucător care nu greșește, să mi-l arătați că vreau să-i pup picioarele! Dacă domnul Becali a jucat fotbal înainte, știe mai bine decât mine. N-am participat niciodată la nimic. Știau care va fi reacția mea!", a spus Cristi Săpunaru, pentru GSP.ro.

Ce a spus Gigi Becali despre Cristi Săpunaru, în 2017

În 2017, Gigi Becali l-a atacat pe Cristi Săpunaru și a lăsat de înțeles că acesta s-ar fi dat la o parte în meciurile cu Viitorul, ambele pierdute de echipa pregătită atunci de Marius Şumudică. 

”Vreau să il felicit pe Daniel Niculae pentru că a dat gol cu Viitorul. Pe de-o parte a vrut să își respecte meseria, pe de alta avea sufletul îndoit, că ajută Steaua. El e un băiat de cea mai mare calitate, el e rapidist, dar nu are dușmănie. El nu ar fi fost în stare să își dea autogol ca să încurce pe Steaua.

Nu stau eu să ma cert cu Săpunaru la vârsta mea, dar mingea a venit ușor și el a bagat-o în poartă la returul cu Viitorul. Eu zic că mingea nu intra în poartă dacă el nu punea piciorul”, a declarat Gigi Becali, la Digi Sport, în primăvara lui 2017.

Etichete: gigi becali , cristi sapunaru
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă