Facturile la energie scumpesc vacanțele la munte cu 15 la sută. Cât a ajuns să coste o noapte de cazare la Poiana Brașov

5 zile in urmă 19

Miercuri, 13 Octombrie 2021, ora 11:30

91 citiri

Facturile la energie scumpesc vacanțele la munte cu 15 la sută. Cât a ajuns să coste o noapte de cazare la Poiana Brașov

Din cauza majorărilor la facturile de utilități, cresc considerabil și prețurile de cazare în stațiunile de la munte. Hotelierii din Poiana Brașov anunță măriri de prețuri cu peste 15% începând cu această iarnă, potrivit brasovnet.ro.

Dacă în sezonul trecut de schi turiştii plăteau pentru o noapte de cazare într-un apartament aproximativ 550 de lei, în acest an, tariful va ajunge la 650 de lei pe noapte.

”Vorbim de un sezon de iarnă în care oricum prețurile sunt putin mai mari, și vorbim de această dată și de adaptarea lor la vremurile pe care le trăim. Însă trebuie să ne gândim că în afară de prețul utilităților care a explodat suntem într-un context pandemic care nu ne permite foarte multe variante.”, spune Roxana Cojocea, președinte Asociația de Turism Poiana Brașov.

„Noi anul trecut nu am scumpit deloc, am vândut la același preț ca în 2019. Dacă ne gândim că în acest an vom avea o creștere de 15% la prețul din 2019, e o creștere naturală, 7% pentru fiecare an.”, spune Gabriel Roşca, manager hotel în Poiana Braşov:

Patronii din HORECA speră ca autorităţile vor adopta măsuri fiscale pentru a-i ajuta să se descurce şi să-şi păstreze angajaţii, mai ales că şi salariul minim pe economie va crește cu peste 10%.

Citeste si:

Un turist din Timişoara, căutat toată noaptea de salvamontişti în Retezat. Unde l-au găsit după 12 ore

Un tânăr de 22 de ani, din Timişoara, care venise într-o drumeţie în Masivul Retezat, a fost căutat mai bine de 12 ore de salvamontişti după ce s-a rătăcit duminică, 10 octombrie, în...

Șură veche de 150 de ani, recondiționată în Apuseni în scop educativ. Clacă pentru refacerea acoperișului de paie FOTO

O organizație neguvernamentală reconfigurează o șură veche de peste 150 de ani din Munții Apuseni, căreia vrea să îi dea o destinație educativă. Proiectul ”Școala Trimitoare”...

Sursa: Ziare.com

Digi24.ro

Digi24.ro

TelekomSport.ro

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă