Factura la electricitate a CFR, mărită halucinant de mult. Vești crunte pentru călători

4 zile in urmă 8

Noi vești proaste pentru călători! Factura la alectricitate pentru CFR este foarte mare, spune ministrul Transporturilor. Dacă România nu va găsi rapid soluții, tarifele vor deveni cu mult peste cele chiar și de acum un an.

Factura uriașă la electricitate a CFR: ce spun oficialii?

Ministrul Transporturilor vine cu vești proaste. Acesta a adus în prim-plan factura la electricitate pentru CFR estimată de trei ori mai mare față de anul trecut. Oficialul a susținut că dacă România nu va găsi rapid o soluție în acest sens, scenariul va fi unul greu de dus.

Cel din urmă a declarat că până acum un an existau prețuri decente și normale la energie. Concret, factura la electricitate a CFR a fost de 90 de milioane de lei pe toată țara, iar în anul 2022 se estimează a fi 283 de milioane de lei, fără gaz.

„Dacă nu găsim rapid o soluţie – şi cei care se pricep trebuie să vină cu o soluţie care să stea în picioare – intrăm într-un carusel care nu se mai opreşte. La nivel de CFR, în anul 2021, facturile pe energie electrică au fost de aproximativ 90 de milioane de lei pe toată ţara. Ceea ce au prin contract şi previzionat pentru 2022 este de 283 de milioane, asta fără gaz”, a declarat acesta.

„Dintr-o dată avem preţuri de trei patru ori mai mari”

Ministrul a adăugat și faptul că toate aceste lucruri ne vor aduce ‘într-un carusel pe care nu-l mai oprești’. Sorin Grindeanu este șocat de schimbările produse într-un timp atât de scurt și de creșterea îngrijorătoare a prețurilor. De asemenea, oficialul nu înțelege de ce prețurile au putut fi astfel până acum.

„Toate aceste lucruri – am dat doar un exemplu – te duc într-un carusel pe care nu-l mai opreşti. Eu mai am o întrebare, sigur, ca profan, nu mă pricep la acest domeniu: până acum un an şi ceva aveam nişte preţuri decente şi normale la energie şi n-am auzit de vreun distribuitor care să intre în faliment, dintr-o dată avem preţuri de trei patru ori, aşa, care pare o chestiune care dintr-o dată s-a întâmplat ceva nu doar în România, în toată Europa, avem dintr-o dată nişte preţuri incredibil de mari.

Dar până acuma, până acum un an un an, repet, sunt convins justificate economic şi până acum un an, de ce preţurile au putut fi într-o anumită zonă?”, a afirmat Sorin Grindeanu marţi, într-o conferinţă de presă susţinută la Călăraşi.

„Pare că undeva s-a defectat ceva”

Acesta a subliniat că își pune întrebări nu în calitate de demnitar, ci în calitate de ‘cetățean european’ și plătitor de facturi. Oficialul susține că ceva pare că s-a defectat undeva nu doar la nivel național, lucru care se resimte de câteva luni bune.

El este interesat ca presiunea pe care o au companiile din coordonarea Ministerului Transporturilor să fie una mai mică pentru că schimbările uriașe dintre plăți se văd puternic în bugetul fiecărei companii.

„Pare că undeva s-a defectat ceva, pare că undeva s-a întâmplat ceva nu doar la nivel naţional, ci chiar european şi că cetăţeanul european de câteva luni bune e supus la un efort pentru a plăti aceste lucruri care decurgeau absolut normal până în urmă cu un an.

Pe mine mă interesează, ca ministru al Transporturilor, ca presiunea pe care o au companiile din coordonarea Ministerului Transporturilor să fie mai mică”, a adăugat acesta.

The post Factura la electricitate a CFR, mărită halucinant de mult. Vești crunte pentru călători appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă