Extravaganță culinară la cetatea medievală Târgu Mureș

1 lună in urmă 2

De Sorin Tanţoş.
Publicat: 06.03.2021, 15:48.
Actualizat: 06.03.2021, 15:49

Fructe de mare şi delicii culinare turceşti. De asta au parte cei care ajung weekendul acesta la cetatea medievală din Târgu Mureş. Preparatele sunt pregătite de chefi de la cele mai renumite restaurante cu specific de fructe de mare şi nu numai.

Creveţi cu tequila şi lime, homar cu sos olandez sau salată de fructe de mare. Sunt doar câteva dinte preparatele cu care iubitorii fructelor de mare care ajung la cetatea medieval din Târgu Mureş îşi pot delecta papilele gustative. Toate sunt pregătite de bucătari profesionişti după propriile metode.

Sorin Stoian, bucătar: "Faceam o paieia cu fructe de mare si tentacule de calamar. Important e sa fie gătit corect, orezul trebuie să fie fiert, dar nu zemos, iar jos trebuie să fie un strat ars ca o crustă care se cheamă socarat".

"Am fost şi anul trecut şi ne-a plăcut foarte mult şi am revenit. Au un gust foarte bun şi noi suntem pasionaţi de fructe de mare şi ne plac foarte mult".

Desigur, nu lipsesc nici preferatele copiilor, dulciurile, printre care se numără și bine cunoscuta baclava în diverse sortimente.

Un bun prilej de a sărbători venirea primăverii

Vânzătoare: "Avem aşa baclava cu nucă, tradiţională, clasică, cataif cu nucă".

Organizatorii au considerat că târgul este un bun prilej de a sărbători venirea primăverii.

Adrian Neagu, administrator: "Este un bun prilej al lunii martie să deschidem primăvara la Târgu Mureş. Invităm toţi domnii cu doamnele lor, la un desert minunat turcesc, unde avem foarte multe preparate de cea mai bună calitate".

Târgul este la a doua ediţie şi este deschis până mâine inclusiv.

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.

social observatorweekend13 fructe de mare targu mures targ bucatari chefi
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă