Extinderii limitei de îndatorare a PMB pentru achiziţia ELCEN, principalul subiect al discuției dintre primarul Capitalei și Cîțu

3 săptămâni in urmă 29

JOI, 04 NOIEMBRIE 2021, 15:50

SURSĂ: Realitatea.NET AUTOR: Dana Bărăgan

"Noi suntem în Bucureşti în situaţia în care avem un distribuitor de căldură, care este Termoenergetica, fostul RADET, şi în care avem un mare operator producător, care este ELCEN. Noi am făcut paşii procedurali pentru a achiziţiona ELCEN, pentru a avea un singur producător, transportator şi distribuitor la nivelul municipiului Bucureşti. Există un plan de reorganizare, ELCEN este în insolvenţă şi ne trebuie un avans de 30% din valoarea de 1.075.000.000 lei. Am discutat cu prim-ministrul posibilitatea de ajutor de împrumut pe care Primăria Municipiului Bucureşti să îl ia, astfel încât să poată să achite această primă tranşă", a declarat Nicușor Dan, citat de Agerpres, după întâlnirea cu Florin Cîţu.

Potrivit edilului Capitalei, tranşa de 30% ar reprezenta 325 de milioane de lei, la care s-ar adăuga însă facturi curente. În total, vorbim despre 500-600 de milioane, termenul optim pentru ca această operaţiune să aibă loc fiind finalul acestui an.

Reamintim că, pe 1 septmebrie, Consiliul General al Capitalei a fost de acordcu transferul ELCEN către Compania Municipală Termoenergetica (fostul RADET) şi a mandatat Termoenergetica să facă demersurile necesare în acest sens.

Mai exact, CGMB a adoptat, la vremea respectivă, cu 49 de voturi "pentru", niciun vot împotrivă și nicio abţinerie, proiectul de hotărâre privind aprobarea acţiunilor necesare în vederea realizării sistemului de alimentare centralizată cu energie termică (SACET) prin transferul de activitate de la ELCEN S.A. la Compania Municipală Termoenergetica Bucureşti S.A.

Proiectul are ataşată o adresă a companiei Termoenergetica prin care se solicită confirmarea intenţiei Municipiului Bucureşti privind realizarea transferului de activitate de la ELCEN către compania Termoenergetica, prin cumpărarea tuturor activelor Societăţii Electrocentrale Bucureşti SA. Activele ar urma să fie transferate fără întreruperea activităţii, împreună cu toate contractele.

"În acest moment nu avem bani să achităm prima tranşă pentru achiziţia ELCEN, însă cu sprijinul Guvernului putem să-i avem (...). E bine să dăm această hotărâre azi, ca să dăm timp Consiliului Concurenţei să facă achiziţia. De aia ne exprimăm intenţia azi, deşi în acest moment fizic nu avem posibilitatea să plătim prima tranşă din achiziţie. (...) Există o scrisoare pe care Primăria Generală împreună cu Termoenergetica, ELCEN şi creditorii ELCEN au adresat-o primului ministru, ministrului de Finanţe şi ministrului Energiei pentru a avea o discuţie despre această situaţie", declaraNicuşor Dan, în şedinţa CGMB.

Potrivit edilului, preţul de achiziţie pentru ELCEN a fost evaluat la 1,075 miliarde lei. "Nu se pune problema să plătim toţi banii aceştia deodată, ci să plătim o primă tranşă, undeva la 200-300 de milioane", adăuga edilul general.

ELCEN este cel mai mare producător de energie termică din România (40%) și din Bucuresti (90%). Din punct de vedere al producției de energie electrică, ELCEN asigură 4,8% din cota de piață la nivel național, potrivit raportului OPCOM din decembrie 2013, citat de companie, pe pagina oficială de Facebook. 

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă