Explicații în piață pentru masca purtată sub nas: „Mie nu-mi e teamă. Nu cred în el, dar din obligativitatea legii, port”

3 săptămâni in urmă 24

Masca a coborât sub nas demult, chiar și în marile orașe, iar în unele cazuri chiar s-a întors în buzunar, ca să fie acolo pentru ocaziile când apare poliția cu chitanțierul de amenzi. Piețele sunt cel mai relevat mediu în acest sens. A fost ofertă la fructe de sezon, la măști purtate formal și la avertismente, sâmbătă, în Piața Obor, una dintre cele mai aglomerate din București. Închiderea tarabelor la ora 18:00 i-a scos pe oameni buluc la cumpăraturi, iar mulți și-au pus masca pe față doar la vederea polițiștilor. Numai că, atenție, polițiștii pot fi și sub acoperire.

Printre sutele de cumpărători din una dintre cele mai mari piețe din Capitală și-au făcut apariția și polițiști în haine civile, care le-au atras atenția oamenilor să respecte regulile. Deocamdată, le-au atras atenția doar:

„Domnule, purtați masca peste nas, vă rog eu frumos, da?”

„Poartă masca, te rog eu frumos. Mersi frumos!”

Și polițiștii în uniforme au avut aceeași misiune: „Vă rog să purtați masca corespunzător. Să o ridicați pe nas” le-au atras ei atenția precupețelor care strigau că au „ofertă la căpșunele”.

A fost nu doar ofertă la căpșunele, ci și la avertismente.

- Bună ziua! Vă rugăm să purtați masca corespunzător, pe nas și pe gură.

- Da, da!

- Bună ziua, să purtați masca peste nas!

- Cu respect, băieții, mii de scuze.

- Masca trebuie purtată corespunzător.

- Am înțeles!

- Mai vorbesc cu clienții, mai cade.

- Păi tocmai că vorbiți cu clienții, masca trebuie purtată corect.

În Piața Obor, polițiștii au fost mai darnici cu vorba bună decât cu amenda. Totuși, la controalele pe care le-au făcut în ultimele 24 de ore au sancționat peste 400 de oameni care nu purtau masca de protecție.

„Scopul nostru nu e să amendăm, acțiunea e una preventivă, încercăm să vorbim cu cetățeanul, să-i explicam pericole la care se expune”, spune Ciprian Romanescu, purtător de cuvânt al Poliției Capitalei.

De ce nu este purtată corect masca

Iată ce argumente au unii clienți pentru faptul că nu țin corect masca de protecție.

- Pune-o pe nas!

- Mai cade, mami, n-are elastic. Astea sunt măștile, e nenorocite, ce mască e asta? Nu sunt bune!

***

- Ce? Nu port mască?

- De ce nu o purtați corect?

- Pentru că m-am aplecat și se mișcă.

- De ce nu o prindeți mai bine?

- Uitați cât e de bine, puneți mâna să vedeți.

***

- Am probleme cu inima, am tensiune și nu pot să respir.

- Dar vă este teamă?

- Sigur că îți este teamă.

***

- Mie nu-mi e teamă. Nu cred în el, dar din obligativitatea legii, port.

- Și de aceea nu o purtați pe nas?

- Sau deloc!

Editor : Luana Pavaluca

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă