Experţii în energie oferă câteva sfaturi pentru a putea reduce costul facturilor. În ultima lună, tarifele la electricitate s-au dublat

1 lună in urmă 36

De Alexandra Marin.
Publicat: 26.08.2021, 20:49.
Actualizat: 26.08.2021, 21:01

Oficial, facturile la curent au crescut cu 25% de la începutul anului. În realitate însă, tarifele s-au dublat. Pentru că singurul ajutor din partea statului a fost până acum sfatul să stingem lumina, ne-am propus să vă dăm o mână de ajutor. Reporterii Observator au discutat cu experţii în energie iar dacă luaţi în considerare sugestiilor lor aţi putea economisi o sumă frumoasă în fiecare lună.

Foarte mulţi consumatori au avut luna aceasta un şoc. Au acelaşi consum ca în luna precedentă, dar facturi duble. "Mi-a venit luna tecută 80 de lei, acum 180 de lei. Nu pot, doar să desfiinţez frigiderul", spune un consumator.

Guvernul ne-a anunţat la începutul săptămânii că cel mai ieftin megawatt e cel pe care nu îl consumăm. "Poţi să stai fără lumină?! hai că nu mai pun televizorul în priză, dar în rest?! Eu sunt singură şi mi-a venit 80 de lei. iar încainte 30, 40 de lei. Deci s-a dublat", a mărturisit un alt consumator.

Ce soluţii propun experţii? De exemplu, să investim în electrocasnice noi, care sunt mai scumpe, dar care consumă mult mai puţin. "Vorbim despre frigidere, maşini de spălat, aparate de aer condiţionat şi becuri. La final de lună, în factură, se reflectă un avantaj pentru client de câteva zeci de lei. Doar de la aerul condiţionat", spune Cosmin Burducea - director de magazin.

Facturi mai mari la energia electrică

Evitaţi introducerea alimentelor calde în frigider şi curăţaţi de praf partea din spate a aparatului. Aveţi grijă şi la gheaţa din congelator. Poate nu ştiaţi, dar dacă se formează 3 centimetri de crustă va creşte consumul de energie cu 30%. Puteţi face economii serioase şi printr-o bună izolaţie termică a locuinţei. O altă recomandare pentru facturi mai mici ar fi şi să vă alegeţi furnizorul care practică preţul cel mai mici, iar în acest sens, pe site-ul ANRE, există un comparator de tarife. Aici va trebui să introduceţi consumul din factura curentă, dar şi valoarea acesteia. ca să ţinem costurile sub control ar fi bine să învăţăm să verificăm indexul şi facturile. "Ideea e de a urmări în permanenţă sau de a face permanenţă o conexiune între indexul de pe facturi şi indexul pe care noi îl avem în contoar. Iar aceste indexuri să fie cât se poate de apropiate sau să se suprapună ca şi valoare", a spus Dumitru Chisăliţă, preşedintele Asociaţiei Energia Inteligentă

Chiar şi aşa, cu toate aceste sfaturi, mulţi români nu îşi vor permite la iarnă să-şi plătească facturile. Autorităţile lucrează la o lege care se numeşte a consumatorului vulnerabil, dar ar putea fi aplicată abia de la 1 Ianurie anul viitor. Ar putea să beneficieze de sprijin la plata facturilor de gaze şi energie mai mult de 427.000 de gospodării. Proiectul presupune acordarea unor ajutoare cuprinse între 160 şi 500 de lei.

Descarcă aplicaţia Observator News din Google Play sau App Store şi fii la curent cu ştirile momentului din România şi din lume.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă