EXCLUSIV Un fotbalist român, terifiat de prima experiență în străinătate: „Am zis că le dau banii înapoi și plec acasă. Președintele avea pistol la brâu!”

1 lună in urmă 15

În vara lui 2008, Mărgăritescu, campion cu Dinamo, i-a lăsat pe „câini” și a semnat cu Terek Grozny, în aceeași perioadă în care au făcut-o și Florentin Petre (45 de ani) și Daniel Pancu (43). A fost prima și singura experiență a lui Mărgăritescu în străinătate, una pe care nu o va uita vreodată.

Andrei Mărgăritescu, despre perioada Terek Grozny: „Am avut o problemă de acomodare”

„Am avut șansa că am plecat 3 români, dar eu am avut o problemă de acomodare, după primul meci i-am spus lui Pancu că le dau banii înapoi și plec acasă, nu mai stau. Aveam o problemă, erau mulți ceceni în echipă și păreau foarte duri, erau reci, nu comunicau. Pancu nu fusese la primul meci (n.r. - era accidentat), fuseserăm doar eu și Petre și am avut o depresie pe care mulți o au când merg în afară. 

Eu stăteam cu Pancu în cameră și i-am spus «Pancone, eu plec acasă. Le dau banii înapoi și plec acasă». El m-a întrebat cât câștigam la Dinamo. «Aveam 5.000 de dolari anul ăsta». I-am spus și mi-a zis «bă, ascultă la mine, dacă n-ai bani, miroși a prost. Ascultă aici, se face fratele tău bine și îi răzbim». Mi-a dat spirit, era și Petre care jucase la Dinamo”, a declarat Andrei Mărgăritescu.

Cum au împărțit Mărgăritescu, Pancu și Petre 100.000 euro

Andrei Mărgăritescu a povestit cum se obișnuia în acea perioadă ca cei mai buni jucători ai lui Terek la meciurile importante să fie răsplătiți fie cu 100.000 euro, fie cu o mașină.

„După ce i-am spus lui Pancone că plec, următorul meci era în Cecenia, cu Rubin Kazan, care erau campioni. Antrenorul a făcut tactica, trebuia să îl țin om la om pe Karadeniz, era un turc cu viteză extraordinară. Pancu mi-a zis «China, nu-l prinzi». Două nopți înainte de meci n-am dormit, era și frica că jucăm în Cecenia, trebuia să impresionez. M-am gândit la toate alea, trag de el, nu-l las. 

Am jucat așa de bine încât după meci a venit președintele, Ramzan Kadyrov. Când jucam cu o echipă importantă din campionatul Rusiei, la cel mai bun jucător primea 100.000 euro dacă era străin, sau o mașină dacă era din Rusia. Când intra în vestiar ne puneam în cerc, dansa în stilul cecen cu un pistol la brâu și toată lumea aplauda. Apoi vorbea. 

A întrebat antrenorul despre mine, mi-a zis mi-a plăcut de tine, aș vrea să îți dau suta de mii, dar fiind nou, ai timp să o iei. Noi trei, fiind apoi la un restaurant, am vorbit despre asta. Pancu a zis că dacă ia suta de mii, o împarte cu noi. Eu și Petre am zis la fel, apoi Petre a luat-o și am împărțit-o”, a relatat Mărgăritescu, la GSP Live. 

Mărgăritescu a rămas un an și jumătate la Grozny, înainte de a se întoarce la Dinamo. În perioada petrecută în Rusia, a adunat 36 de meciuri și 3 pase de gol.

Citește mai multe știri din GSP Live:

Andrei Mărgăritescu, la 13 ani de la Dinamo - Lazio: „Vali Năstase a fost acuzat cel mai mult, dar eu am greșit”Fostul golgeter al Ligii 1, înfuriat de Pablo Cortacero: „Mi se pare penibil! Ai cumpărat Dinamo, nu doi cartofi de la piață!”

Bătaie în platoul unei emisiuni din România. „Te fac varză!„ Echipa de producție a intervenit imediat

Libertatea

Playtech: Anunțul ȘOCANT făcut de George Simion, chiar ieri. E ireal ce se întâmplă cu partidul AUR
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă