EXCLUSIV Soțul Corneliei Catanga continuă scandalul cu Gigi Becali: „Îți place să arunci cu bani doar la televizor”

2 luni in urmă 53

Aurel Pădureanu, soțul regretatei Cornelia Catanga, solista care vineri dimineață a pierdut lupta cu virusul ucigaș, este împietrit de durere. Rămas fără femeia pe care a idolatrizat-o, dar și fără un acoperiș deasupra capului, vestitul cântăreț de romanțe i-a cerut, ca o ultimă speranță, ajutorul lui Gigi Becali. Surpriză!, însă, căci acesta l-a redirecționat spre un cămin de nefamiliști.

Refuzul vestitului latifundiar, milionar în euro, l-a întristat enorm pe Aurel: ”Gigi Becali are atâția bani, are și el două fete, crede că fericirea lui va fi infinită? Se dădea om cu credință în Dumnezeu, acum râde de mine? Dar, deh, lui îi place să arunce cu bani doar la televizor, ca să-l vadă lumea!”, ne-a declarat, azi, cu mâhnire, bărbatul îndoliat.

Scandalul dintre soțul Corneliei Catanga și Gigi Becali continuă!

”Acum, eu și Alex, fiul meu, stăm în casă, n-a venit nimeni să ne testeze. Dacă ieșim din casă ne fac aștia dosar penal, deși suntem bine, avem gust și miros, nu avem febră”.

Aurel Pădureanu este în stare de șoc, după decesul Corneliei Catanga: ”Am înmormântat-o sâmbătă, rapid, nu ca pe o regină, cum ar fi meritat, pentru că fusese diagnosticată cu temutul virus Covid-19, și acestea sunt regulile. Acum, eu și Alex, fiul meu, stăm în casă, n-a venit nimeni să ne testeze.

Când a fost luată cu Salvarea, Cornelia fusese testată negativ, d-abia apoi, în spital, i-ar fi repetat testul și ar fi ieșit pozitiv. Nu ne-a căutat nimeni de atunci, noi ce facem? Dacă ieșim din casă ne fac aștia dosar penal, deși suntem bine, avem gust și miros, nu avem febră. Nici la mormântul Corneliei nu pot merge, să plâng acolo, să mă încarc cu energie, să vorbesc cu ea. Cornelia era suflețelul meu, ochii mei, dragostea mea, fără ea nu mai sunt nimic!”, ne-a mai spus, printre lacrimi, artistul.

„Cornelia se temea să fie internată”

Aurel Pădureanu: ”Cornelia se temea să fie internată, ca să nu fie intubată și legată de pat. Nu vedeți ce e în spitalele astea?”

Acesta ne-a mai dezvăluit de ce Cornelia refuzase spitalizarea: ”Se temea să fie internată, ca să nu fie intubată și legată de pat. Nu vedeți ce e în spitalele astea? Se temea să nu o pună cu capul în jos și să moară, de la inimă. A fost tratată telefonic de medicul de familie”.

Aurel și-a putut lua ”Adio!”, de la femeia iubită: ”M-au lăsat să o văd, pentru câteva clipe, să o recunosc, i-am văzut chipul. Nu am avut voie să o îmbrăcăm cu hainele ei de regină, le-am pus deasupra, am îngropat-o într-un sac, cum ne-au dat-o de la spital”.

„Îi place să arunce cu bani doar la televizor, ca să-l vadă lumea!”

Aurel Pădureanu: ”Cred că mă va ajuta Florentin Pandele, soțul Gabrielei Firea, la el, în Voluntari. Este frumos acolo, mă duc oriunde, să dea Dumnezeu să mă poată ajuta”.

Acum, Aurel Păduraru și fiul lui se văd nevoiți să se mute din apartamentul din Bragadiru, unde au locuit în ultimii doi ani: ”Suntem restanțieri la chiria de aici, nu avem bani, cine dorește să ne ajute le mulțumim din suflet. Am cerut un acoperiș deasupra capului, pentru mine și pentru fiul meu. L-am rugat și pe Cristian Popescu Piedone, primarul sectorului 5. El doar mi-a dat niște bani, vreo 2.500 de lei, dar aceștia erau pentru o cântare mai veche, la un eveniment. Mi-a spus că nu are de unde să îmi dea o locuință. Am vorbit și cu Gigi Becali.

I-am zis așa: ”Gigi, te rog din suflet, ajută-mă, mă știi de atâta vreme, dă-mi și mie două cămăruțe, la o curte, le mai aranjez eu. Răspunsul lui m-a distrus: ”N-am de unde, caută un cămin de nefamiliști, ceva, nici eu nu am bani!”. Cum să-mi spună așa ceva? Are atâția bani, are și el două fete, crede că fericirea lui va fi infinită? Se dădea om cu credință în Dumnezeu și acum râde de mine?

Dar, deh, lui îi place să arunce cu bani doar la televizor, ca să-l vadă lumea!”, ne-a declarat, azi, cu mâhnire, Aurel Pădureanu. Totuși, artistul mai are o rază de speranță: ”Cred că mă va ajuta Florentin Pandele, soțul Gabrielei Firea, la el, în Voluntari. Este frumos acolo, mă duc oriunde, să dea Dumnezeu să mă poată ajuta, este singurul primar care a fost impresionat de drama mea!”, ni s-a mai confesat Aurel Pădureanu.

The post EXCLUSIV Soțul Corneliei Catanga continuă scandalul cu Gigi Becali: „Îți place să arunci cu bani doar la televizor” appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă