EXCLUSIV Șeful misiunii SUA la București anunță că proiectul de lege 5G ar putea ajunge ”rapid” în Parlament. Autostrada Via Carpathia, care leagă Constanța de Gdansk, ar putea fi finanțată și cu fonduri UE

2 săptămâni in urmă 1

Însărcinatul cu afaceri al SUA la București, David Muniz, a declarat într-un interviu pentru Economedia.ro și G4Media.ro că se așteaptă ca proiectul de lege privind rețeaua 5G, care face extrem de dificilă participarea companiilor chineze la proiect, să ajungă ”rapid” în Parlament.

”Cred că ne putem aștepta ca proiectul de lege să ajungă rapid în Parlament, se mișcă rapid în procesul de avizare, asta mi s-a spus. Nu pot să pretind că sunt purtătorul de cuvânt al Guvernului, dar ne putem aștepta la asta”, a spus David Muniz în interviu. Proiectul de lege, inițiat încă din august 2020, a fost trimis săptămâna trecută de guvern la Consiliul Economic și Social și urmează să fie aprobat formal într-o ședință a executivului pentru a fi trimis ulterior în Parlament.

Citește aici proiectul de lege privind rețeaua 5G, trimis de guvern la Consiliul Economic și Social

Șeful misiuni SUA la București a vorbit și despre proiectul Via Carpathia, care ar urma să lege porturile Constanța și Gdansk (Polonia). Secțiunea românească a proiectului propus de Inițiativa celor Trei Mări, ar putea fi finanțat inclusiv prin fonduri europene, a spus David Muniz, care a adăugat că experții trebuie să decidă dacă o astfel de finanțare e posibilă.

Citește integral pe economedia.ro

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă