EXCLUSIV Octavian Jurma explică numărul mare de decese provocate de covid-19: „La 10.000 de cazuri am fost cea mai relaxata tară din Europa”

3 săptămâni in urmă 25

Octavian Jurma a declarat că în prezent România se află la vârful valului de decese, val care urmează de obicei cam la două săptămâni după vârful de infectări.

Octavian Jurma: La 10.000 de cazuri am fost cea mai relaxata tară din Europa

Numărul morţilor COVID-19 se menţine extrem de ridicat în România. În ultimele 24 de ore, aproape 500 de persoane infectate cu SARS-COV 2 au murit.

Citeşte şi Răzvan Cherecheş, avertisment privind începerea şcolilor: „Se va accelera transmiterea comunitară şi peste o lună vom vedea o creştere a deceselor”

„Suntem la varful valului de decese, care urmează cam la două săptămâni după vârful de infectări. Daca vrem sa nu mai avem decese, trebuie sa nu mai avem infectari. Apoi, să decuplăm aceste infectări de decese prin vaccinare.

Discutia despre certificatul verde ar fi fost mai utilă la finalul valului trei, atunci când am dat drumul la relaxare fără nicio condiţionare cand am declarat pandeia inchisa. Astfel că vaccinarea s-a prăbuşit.La 10.000 de cazuri am fost cea mai relaxata tară din Europa. Acum, odata ce vedem consecintele unui val de infectari putem lua masuri.

Felul in care se adopta acest certificat este foarte important”, a precizat Jurma la România Tv.

Conform datelor existente la nivelul CNCCI la data de 5 noiembrie 2021, ora 10.00, în intervalul de 24 de ore, au fost înregistrate 8.268 cazuri de persoane pozitive cu SARS-COV-2. Până astăzi, 5 noiembrie, pe teritoriul României au fost înregistrate 1.693.532 de cazuri de infectare cu noul coronavirus (COVID – 19), dintre care 9.020 sunt ale unor pacienți reinfectați, testați pozitiv la o perioadă mai mare de 180 de zile după prima infectare.

De asemenea, au fost raportate 483 decese dintre care 20 anterioare. Până astăzi, 50.087 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 19.013. Dintre acestea, 1.877 sunt internate la ATI.

Citeşte şi Incidenţa COVID în Bucureşti a scăzut sub 12 la mie! Spitalele sunt în continuare pline

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă