EXCLUSIV Nu toată lumea crede în varianta Nicolae Badea la Dinamo: „Dumnezeu cu mila mai salvează clubul ăsta”

1 lună in urmă 11

Ediția de vineri a Gazetei Sporturilor a adus lămuriri cu privire la implicarea tot mai mare a lui Nicolae Badea în viața lui Dinamo. Fostul șef al „câinilor” negociază transferuri și schițează planul pentru o nouă intrare în insolvență. Totuși, nu toți oamenii din fotbalul românesc cred într-un nou descălecat al lui Nicu Badea în Ștefan cel Mare. Varianta e exclusă categoric de Dumitru Dragomir:

„Domnule, îl cunosc foarte bine, e prea deștept ca să se întoarcă la fotbal. Fotbalul este egal cu pușcăria, chiar și acum. I-a ajutat cu niște bani, dar, la banii pe care Badea îi are, ține toate cluburile din România. Dumnezeu cu mila mai salvează clubul ăsta”, a afirmat Dumitru Dragomir, la emisiunea GSP Live. 

Nicolae Badea la Dinamo: titluri și datorii

Nicolae Badea a condus clubul Dinamo de la mijlocul anilor '90, când roș-albii se aflau tot într-o situație grea, în sărăcie și fără performanțe, până când i-a predat societatea lui Ionuț Negoiță. 

El a modernizat instant echipa și a întărit-o pentru rezultatele interne foarte bune care au urmat, cupe și campionate câștigate, mulți fotbaliști foarte buni promovați și vânduți. Randamentul foarte bun de pe teren a fost însoțit de inginerii financiare din cauza cărora Cristi Borcea și Gigi Nețoiu, doi aliați ai lui Badea, au fost condamnați la închisoare ca urmare a "Dosarului Transferurilor". 

Badea a scăpat, nici măcar nu a fost acuzat. În "Dosar" s-a arătat că Dinamo vindea jucători în străinătate și sumele înregistrate în contabilitatea clubului erau cu mult mai mici decât era valoarea reală a transferurilor, așa că societatea fusese păgubită. După era Badea&Borcea&Nețoiu, Negoiță a devenit proprietar și a cerut insolvența din cauza datoriilor de 17,5 milioane de euro pe care le lăsaseră foștii șefi. 

Citește și alte știri despre Dinamo:

EXCLUSIV „Dinamo se salvează 100% cu Nicolae Badea, are o minte deosebită!” » Un rival îi face portretul omului care îl poate debarca pe CortaceroEXCLUSIV Implicare totală, ca pe vremuri! Nicolae Badea negociază pentru achiziții la Dinamo!

Fosta soție a lui Claudiu Niculescu a ajuns de nerecunoscut. „Foarte rău arăți!” Imaginile recente cu Diana Munteanu

Libertatea

Playtech: Ianis Hagi a primit o ‘palmă’ în public din partea lui Gerrard. Ce i-a spus antrenorul, nu mai e cale de întoarcere
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă