EXCLUSIV Mesaj ferm al noului antrenor de la FC Argeș: „Știu câtă suferință s-a acumulat, trebuie să ținem cu dinții de Liga 1” + ce spune de meciul cu Dinamo

1 month ago 40

Fostul atacant a prefațat partida cu Dinamo de vineri și a vorbit despre planurile pe care le are la Pitești în următoarele săptămâni. FC Argeș e primul club din prima ligă antrenat de Dulcea, cel care până în prezent o pregătea pe Unirea Bascov, echipă din al treilea eșalon.

- Salut, Adi! Felicitări pentru numire, e prima echipă pe care o antrenezi la nivel de Liga 1. Cum te simți? 

- Sunt în Pitești de 13 ani, cunosc foarte bine mediul de aici. Ceea ce se întâmplă la FC Argeș nu mi-e străin. E prima oară când am un contract în Liga 1, dar asta nu mă sperie, ci mă motivează, mai ales prin prisma locului actual din clasament. E clubul la care țin foarte mult, aici am evoluat și chiar am avut o perioadă foarte frumoasă. Sunt foarte apropiat de tot ce înseamnă FC Argeș. 

„Știu câtă suferință s-a acumulat”

- Preiei echipa într-un moment extrem de dificil, însă e o provocare, nu? Cum ți-ai propus să redresezi situația?

-Echipa trece printr-o situație grea, iar asta mă motivează. Vom încerca să scoatem echipa la liman și să avem rezultate foarte bune. FC Argeș a suferit foarte tare de când a fost retrogradată în 2009, iar acesta este un moment de care eu, staff-ul tehnic, jucătorii și suporterii trebuie să ținem cu dinții. Știu câtă suferință s-a acumulat în toată această perioadă. 

- Ai participat deja la primul antrenament, cum i-ai simțit pe jucători? Primarul spunea că „ei sunt la pământ”.

- E clar că, din punct de vedere mental, e un moment dificil, mai ales prin prisma eliminării din Cupă. Dacă reușim să ridicăm un pic toată echipa din punct de vedere mental, cred că putem fi la un nivel bun în următoarea perioadă. Cu acest lot, FC Argeș n-ar trebui să se afle pe locul pe care se află acum. Sper să fie și ei de acord cu mine și să arătăm tuturor că merităm mai mult de atât. Promovarea a venit într-un moment dificil și nu ne-a prins suficient de pregătiți, dar e timp suficient să redresăm lucrurile, mai sunt 57 de puncte până la finalul sezonului regular. Lucrurile se pot regla.

- Te-ai gândit la eventualele transferuri pe care vrei să le faci în iarnă? 

- Mai avem patru jocuri, apoi vom face o analiză asupra a tot ceea ce s-a întâmplat în perioada acasta. Vom face o evaluare a lotului și vom lua decizii.

Adrian Dulcea: „Ultimele victorii ale lui Dinamo ne-au pus în gardă”

- Vine meciul cu Dinamo, ai un debut greu, indiferent de problemele celor de acolo. Ce așteptări ai înaintea acestei partide?

- E un debut dificil, mai ales prin prisma faptului că Dinamo vine după două victorii. Vorbesc strict de latura sportivă, nu de latura administrativă a lui Dinamo. Avem un joc foarte greu. Au un lot cu jucători valoroși și practică un joc consistent. Ultimele lor victorii ne-au pus în gardă, în niciun caz nu vom fi relaxați. Mă interesează doar ceea ce se întâmplă în iarbă, nu în spatele ei.

Adrian Dulcea, noul antrenor al lui FC Argeș

Adrian Dulcea, fost atacant, a evoluat pentru FC Argeș între 2007 și 2010, fiind un personaj extrem de apreciat de galerie și care se află în relații bune cu conducerea alb-violetă. 

Ultima oară sub contract cu Unirea Bascov (L3), acesta a mai antrenat echipa din Pitești între 2014 și 2015, pe când alb-violeții evoluau în Liga 3, iar echipa se numea SCM Argeșul Pitești. De asemenea, el a fost și la cârma lui FC Argeș 1953, formația renăscută în 2015 cu ajutorul suporterilor și care a fuzionat până la urmă cu echipa Primăriei.

VIDEO George Micle, portar FC Argeș: „Nu renunț niciodată la mătănii și la cruciulița de la gât!”

Citește și alte știri despre FC Argeș:

EXCLUSIV Primarul Piteștiului, interviu incendiar despre situația de la FC Argeș » Atacuri la antrenor și jucători: „Nu mai pot să accept, mă disperă!”A murit Dan Silvăşanu, fost preşedinte la FC Argeş

Rămas fără avere, Columbeanu i-a lăsat mască pe toți. Gestul făcut de fostul milionar în văzul lumii, fără nicio rușine

Libertatea

Playtech: GEST FABULOS făcut de Monica Gabor pentru Irinel Columbeanu după ce acesta a ajuns sărac lipit
Read Entire Article

Powered By Seo Tools