EXCLUSIV El e bomba de la Dinamo! Jucătorul pentru care Contra a insistat nu renunță la bani și poate băga clubul în faliment

1 lună in urmă 35

Dinamoviștii îi roagă acum pe fotbaliști să plece fără să deschidă procese, să accepte doar salariile la zi și să nu se îndrepte împotriva clubului pentru compensații mai mari de atât. La patru luni de când jucătorii aceștia erau legitimați și prezentați ca niște lovituri, supertransferuri, ei s-au transformat în amenințări la adresa existenței lui Dinamo!

Suporterii din asociația „Doar Dinamo București" au negociat cu fotbaliștii și i-au convins pe câțiva să plece fără litigii. De ce acceptă jucătorii o asemenea soluție, din moment ce e vorba despre străini care nu sunt legați sentimental de club:

Procesele pe care le-ar porni ei la FIFA, chiar dacă le-ar aduce compensații mai mari decât sunt sumele pe care le promite DDB, ar grăbi falimentul clubului. O situație în care fotbaliștii nu s-ar mai alege cu nimicFederația internațională ar obliga-o pe Dinamo, în mod normal, să le achite salariile numai până în momentul în care ei semnează contracte cu alte cluburi. Nu pentru toată durata contractelor convenite cu roș-albii! Un proces ar putea să dureze luni de zile, un an sau chiar mai mult și jucătorii nu și-ar permite să rămână șomeri atât de mult timp doar ca să prelungească perioada pentru care să fie despăgubiți de către Dinamo. Un astfel de comportament ar fi echivalent cu retragerea lor din fotbal. Fundașul dreapta Alexander Gonzalez, spre exemplu, a semnat deja cu Malaga, din liga a doua spaniolă.

Calculul conform căruia ar fi în interesul jucătorilor să-și găsească în curând angajamente noi și să-și poată continua carierele funcționează aproape pentru toți străinii plecați de la Dinamo. Există însă o excepție: Rene Roman Hinojo.

Nu era important, dar era plătit regește!

Cazul portarului spaniol e unul straniu. El a fost adus în septembrie ca al doilea goalkeeper, o soluție de backup pentru conaționalul Mejias. Nu exista o concurență reală între ei, Mejias venise, în mod clar, ca numărul unu. Crescut la Real Madrid, unde a și apărat într-un meci din Primera, el mai evoluase la Rayo Vallecano, la Middlesbrough și la Omonia.

Rene, un portar a cărui carieră a curs între liga a treia și a doua din Spania, avea aproape 37 de ani când a semnat cu Dinamo, o vârstă pe care a împlinit-o în decembrie, și a primit totuși un salariu de 25.000 de euro net lunar și un contract valabil doi ani! Titularul Mejias nu câștigă atât, venitul lui e sub 20.000 de euro pe lună. Rezerva a bifat două meciuri în sezonul acesta, pierdute ambele: 0-1 cu Craiova și 0-2 cu Sepsi.

Deosebirea dintre el și alți străini care au plecat de la Dinamo recent: cariera lui Rene nu mai oferă perspective. La 37 de ani, el și-ar permite să nu mai semneze cu niciun club, să stea acasă și să aștepte un verdict de la FIFA într-un proces cu "câinii". Cum contractul a fost valabil pentru 22 de luni și salariul lunar era de 25.000 de euro, spaniolului i s-ar cuveni 450.000 de euro! Pentru roș-albi ar fi încă o datorie imensă și încă un pas către faliment. 

900.000 de euroîncasează Dinamo din drepturile TV pe parcursul acestui an. O jumătate din suma aceasta ar trebui să-i fie achitată lui Rene Hinojo dacă spaniolul va porni un litigiu la FIFA și va câștiga

De ce l-a vrut Contra neapărat?

Achiziționarea lui Rene Roman Hinojo a fost cea mai ciudată dintre toate pe care le-a realizat Dinamo în 2020. Cosmin Contra s-a comportat ca și cum ar fi ținut neapărat să-l aducă pe portarul de 37 de ani, deși își luase deja un goalkeeper spaniol titular, pe Mejias. Ca să-i facă loc lui Rene, Contra l-a dat afară pe Cătălin Straton. Românul avea un salariu de 8.000 de euro lunar, deci era cu mult mai ieftin, și confirmase în multe meciuri că era un goalkeeper pe care echipa se putea baza. Straton a semnat pe urmă cu FCSB, unde e rezerva lui Andrei Vlad.

Rene Hinojo a rupt deja unilateral contractul cu Dinamo, folosindu-se de faptul că nu fusese plătit mai mult de 60 de zile

Rene Hinojo a rupt deja unilateral contractul cu Dinamo, folosindu-se de faptul că nu fusese plătit mai mult de 60 de zile

„15.000 de euro înseamnă un salariu foarte bun!"

Rene a apărat doar în liga a doua și în liga a treia spaniole. Cele mai cunoscute nume de cluburi în care a evoluat el: Almeria și Girona. În rest sunt formații minuscule: Portuense, Estepona, Cacereno, Barakaldo, Jaen, Lllagostera. „În liga a doua spaniolă, un salariu de 15.000 de euro lunar e unul foarte bun, plătit fotbaliștilor de top din echipele care luptă pentru promovare", explică un cunoscător al fotbalului iberic. Rene a evoluat, așadar, maximum la nivelul acesta, la care 15.000 de euro constituiau un vis, după care a primit, când se pregătea să se retragă din fotbal, 25.000 de euro lunar la Dinamo!

VIDEO Ricardo Grigore, declarații la reunirea dinamoviștilor: „Suporterii au spus că sunt alături de noi. Încă trebuie să avem speranțe!”

Citește mai multe știri despre Dinamo: 

DDB anunță parteneriate istorice pentru Dinamo, în valoare de 800.000 de euro/an: „Sunt două multinaționale din domeniul auto și financiar”EXCLUSIV Complicații cu Fabbrini » Dinamo nu-l poate lăsa liber la CFR Cluj, deși riscă falimentul dacă îl mai ține!

Ce a făcut Nicolae Ceaușescu, în mare secret, de frica invaziei armatei URSS. Mulți români trec azi pe acel drum, dar nu știu ce se ascunde acolo

Libertatea

Playtech: Giani Kiriță, scandal uriaș cu șefii de la Antene. NU a mai suportat, decizie ȘOC
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă