EXCLUSIV Dramă pentru Iosif Rotariu. Veste cutremurătoare după ce a devenit bunic. Ce se întâmplă acum cu cei 3 copii ai săi

2 săptămâni in urmă 12

Fostul mare fotbalist Iosif Rotariu și soția lui, Dana, par urmăriți numai de necazuri. Au înfiat doi copii, diagnosticați cu serioase probleme de sănătate, iar fiica lor cea mare i-a băgat în mari datorii, după ce a agresat un copil, la grădinița unde lucra. Instanța a obligat-o la despăgubiri de 20.000 de euro, o sumă uriașă pentru familia și așa destul de greu încercată. Dana Rotariu și-a vărsat of-ul, într-un interviu oferit în exclusivitate pentru playtech.ro, în care ne-a povestit și despre băiatul lor, Cristian, dependent de insulină, dar și despre micuța Kassandra.

“S-a încheiat cazul, trebuie să plătim 20.000 de euro, în trei ani. Îi dăm treptat, în rate, că nu avem de unde”

În urmă cu doi ani, Romina, fiica cea mare a soților Iosif și Dana Rotariu, a agresat un copil, de doi anișori, la grădinița unde lucra ca educatoare, proprietarul firmei fiind chiar celebrul ei tată. În urma celor petrecute, dosarul a ajuns pe masa magistraților, femeia fiind chemată de familia copilului, ca să dea socoteală.

Părinții băiețelului agresat au mărturisit că și-au găsit copilul plângând și că a fost internat de urgență, cu fractură de femur. Romina a fost reținută pentru 24 de ore și a fost pusă sub control judiciar, pentru 60 de zile.

Pentru fapta sa, Romina este obligată să plătească daune morale de 20.000 de euro. Dana Rotariu ne-a oferit, în exclusivitate pentru impact.ro, detalii privind această situație grea, care i-a destabilizat pe plan financiar: ”S-a încheiat cazul, trebuie să plătim 20.000 de euro, în trei ani. Îi dăm treptat, în rate, că nu avem de unde. Acum fata a devenit mămică, a născut în luna septembrie o fetiță, este sănătoasă”.

”Cristian, băiatul nostru, dependent de insulină, e monitorizat non-stop. Dacă nu se respectă mesele i se face rău, intră în comă”

Pe lângă toate aceste probleme, pe care le au cu Romina, Dana și Iosif Rotariu au mari emoții și pentru fiul înfiat, Cristian (18 ani), care suferă de diabet: “Băiatul nu merge la școală, face lecții online, cu profesorii. La noi încă nu s-au deschis școlile. La începutul lunii martie, când a început pandemia, doctorul mi-a spus încă de la început să îl țin în casă, pentru că pentru el este foarte periculos virusul ăsta.

Nu prea iese afară, decât foarte puțin. I-am cumpărat un câine Labrador, îi pun mascuța la gură și iese cu el la aer. Am văzut că îi place tare mult și se bucură. Se mai ia cu el. Băiatul este dependent de insulină, e monitorizat non-stop. Are o pompa cu senzori la burtă și, tot așa, și la picior. Mâncarea lui trebuie calculată, trebuie să îi dau din trei în trei ore. Dacă nu se respectă programul i se face rău, intră în comă”, ni s-a mai confesat Dana Rotariu, pentru impact.ro.

”Fiica cea mică mi-a zis că o dor mânuțele, de la frig!”

Cei doi părinți sunt însă îngrijorați și pentru fetița înfiată, Kassandra, diagnosticată cu osteomielită, afecțiune gravă a sistemului osos: “Kassandra are 48 de operații. Și ea face școală de acasă. Chiar ieri mi-a zis că o dor mânuțele, piciorușele, de la vremea asta de afară, de la frig. Acum merge la spital, la recuperare, face fizioterapie și masaj la coloană”, a mai adăugat Dana Rotariu, pentru playtech.ro.

The post EXCLUSIV Dramă pentru Iosif Rotariu. Veste cutremurătoare după ce a devenit bunic. Ce se întâmplă acum cu cei 3 copii ai săi appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă