EXCLUSIV Delegare fabuloasă: un român va fi la șocul Manchester United - AC Milan, din Europa League!

1 lună in urmă 3

După ce UEFA a decis să-l urce în prima categorie valorică a arbitrilor și pe Istvan Kovacs, care i s-a alăturat astfel lui Ovidiu Hațegan, acum, forul de la Nyon a luat o nouă decizie prin care își arată încrederea față de români.

Cel mai atractiv meci din optimile de finală din Europa League, Manchester United - AC Milan, care se va disputa joia viitoare pe Old Trafford, îl va avea ca observator de arbitri pe Alexandru Deaconu, vicepreședintele Comisiei Centrale a Arbitrilor din România. 

Deaconu e de câțiva ani pe lista supervizorilor UEFA și a mai avut parte de câteva delegări importante, inclusiv între echipele naționale în preliminarii sau în Nations League. 

United - Milan e, de departe, șocul acestei faze din a doua competiție europeană, cele două echipe având câștigat împreună nu mai puțin de 10 Ligi ale Campionilor, dar și un total impresionant de trofee: 110.

Alexandru Deaconu, care a împlinit chiar în această săptămână 49 de ani, a fost vreme de 8 ani arbitru FIFA, între 2005 și 2012, iar în Liga 1 a activat nu mai puțin de 13 ani. În perioada în care a fost arbitru a îndeplinit și funcția de manager într-un anumit departament la o firmă de top din România, Philip Morris, iar din 2013 face parte din Comisia Centrală a Arbitrilor, unde este vicepreședinte.

VIDEO Cornel Şfaiţer: 1Mergem peste președintele Burleanu să discutăm despre implentarea VAR! Toți vrem asta în Liga 1"

Citește mai multe știri din Liga 1: 

Candidat surpriză la alegerile FRF! Omul care s-a contrat cu Burleanu anunță: „Nu mai are susținerea de acum trei ani! Fotbalul merge tot mai în jos”Râde Europa de noi: războiul LPF vs FRF ajunge la TAS! Alte 5 decizii vitale pentru fotbalul românesc după Adunarea Generală

Doi români, executați de un fost comisar de poliție în Belgia. Ce s-a întâmplat

Libertatea

Playtech: Face amor pe bani sau cadouri? Scandal uriaș în muzica românească, artista a fost dată de gol de propria ei sora
Citeşte Articolul Întreg pe Sursă