EXCLUSIV Ce a făcut fostul soț al Biancăi Rus. Vedeta din România nu se va bucura să audă asta

1 lună in urmă 2

Doar câteva luni a durat căsnicia solistei Bianca Rus cu Antonio Luigi Gottschling, alias Giani. După divorțul cu scandal, în care și-au adus reciproc acuzații grave, atât în fața magistraților, cât și a întregii țări, la emisiunii televizate, iată că Giani nici că vrea să mai audă de cea pe care, cândva, o invitase la altar. Într-un interviu exclusiv pentru playtech.ro, el ne-a spus: ”Nu îmi pare rău că m-am despărțit de ea. Îmi doresc acum să mai copilăresc, nu să mă căsătoresc. Nu îmi este dor de ea. Nu am mai luat niciun bun de la ea, nu mi-a mai trebuit nimic”.

Bianca Rus, uitată de fostul soț. ”Nu îmi e dor de ea. Acum copilăresc”

Bianca Rus și Giani au avut o nuntă de lux, în urmă cu un an și jumătate, cu 350 de invitați, toți aleși pe sprânceană, după care a urmat o lună de miere de vis, în Dubai. Însă, după aceste momente frumoase, cei doi au anunțat divorțul, aducându-și acuzații grave. În timp ce îndrăgită cântăreață l-a acuzat că ar fi agresat-o fizic și că îi plăcea să consume băuturi alcoolice, Giani susținea că vedeta i-ar fi tocat toți banii, pe vacanțe și cadouri. Și că, după întoarcerea lor din Dubai, Bianca i-ar fi cerut să îi schimbe mobila din bucătărie, cheltuială total inutilă, la acea vreme.

“Nu îmi pare rău că m-am despărțit de ea. Îmi doresc acum să mai copilăresc, nu să mă căsătoresc. Nu îmi este dor de ea. Nu am mai luat niciun bun de la Bianca, nu mi-a mai trebuit nimic”.

În urma scandalului, Giani i-a cerut Biancăi suma de 7.000 de euro și verigheta din aur, dar fosta solistă, care a fost și concurentă la “Bravo, ai stil!”, de la Kanal D, a ignorat cererea lui. Contactat telefonic de reporterii playtech.ro, Giani, fostul soț al Biancăi Rus, nici că vrea să mai audă de fosta parteneră de viață:

“Nu îmi pare rău că m-am despărțit de ea. Îmi doresc acum să mai copilăresc, nu să mă căsătoresc. Nu îmi este dor de ea. Nu am mai luat niciun bun de la Bianca, nu mi-a mai trebuit nimic”.

După divorț, Bianca Rus și-a dorit un nou look, reușind să slăbească 40 de kilograme. Apoi, ea s-a afișat la brațul lui Ștefan Farrell, un bărbat din Cluj care activează în lumea modei. Se pare însă că relația lor nu a depășit stadiul de amiciție. La polul opus, Giani, fostul soț al cântăreței, nu s-a mai pozat cu nicio femeie, după separarea de Bianca Rus.

Bianca Rus își acuza fostul soț: ”Tot timpul era sub influența alcoolului. M-a agresat și pe mine, a spart totul în casă”

Solista Bianca Rus susținea că fostul soț i-a făcut viața un calvar: ”Mă bucur și îi mulțumesc lui Dumnezeu că am scăpat de un om violent, un om care m-a agresat, un om care a agresat niște bătrâni și i-a amenințat că-i omoară, le-a distrus ușa, l-a luat Poliția în cătușe de la bătrânii respectivi. Tot timpul era sub influența alcoolului. M-a agresat și pe mine, a spart totul în casă”, declara Bianca Rus, pentru Romania TV.

Bărbatul susținea însă că el ar fi fost cel agresat: ”De ce consider că e ea vinovată? Din moment ce nu m-a mai respectat deloc, nici pe mine, nici pe familia mea, numai minciuni, intrigi. Fratele ei m-a strâns de gât. Ea ținea tot cu el fără motiv. Aveam o discuție cu ea și i s-a părut lui că ne certam și eram în mașină și m-a strâns de gât”.

The post EXCLUSIV Ce a făcut fostul soț al Biancăi Rus. Vedeta din România nu se va bucura să audă asta appeared first on IMPACT.

Citeşte Articolul Întreg pe Sursă